Explozie într-o comună din Bacău

Explozie într-o comună din Bacău

Doi adulţi şi un copil au fost răniţi în urma unei explozii produse în şemineul unei locuinţe din comuna băcăuană Mănăstirea Caşin.

"Deflagraţia nu a fost însoţită şi de incendiu", a declarat pentru AGERPRES locotenent Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău. Potrivit acestuia, explozia s-a produs la şemineul din locuinţă 'pe fondul exploatării necorespunzătoare a instalaţiei, circuitele nefiind deschise toate, iar din cauza presiunii instalaţia a cedat". Minorul în vârstă de 14 ani şi părinţii săi au fost transportaţi cu echipajele SMURD la Spitalul Oneşti, unde au primit îngrijiri medicale de urgenţă, medicii susţinând că viaţa acestora nu este pusă în pericol.

Ne puteți urmări și pe Google News