JO 2012: Jamaicanii şi-au bătut joc de recordul mondial la 4X100! Bolt, al 6-lea aur olimpic şi al 6-lea record mondial doborât

JO 2012: Jamaicanii şi-au bătut joc de recordul mondial la 4X100! Bolt, al 6-lea aur olimpic şi al 6-lea record mondial doborât

Ştefata de 4X100 a Jamaicăi a spulberat aseară recordul mondial, pe "Stadionul Olimpic" din Londra. Timpul realizat, 36,84 secunde, pulverizează vechiul record al lumii, care era de 37,04 secunde şi le aparţinea, de anul trecut, tot băieţilor iubitori de muzică reggae.

Avându-l în ultimul schimb pe fenomenalul Usain Bolt, campionul olimpic de la 100 şi de la 200 de metri, Jamaica, pentru care a alergat dumnezeieşte şi Yohan Blake (argint la "sută" şi la 200 metri), a terminat cursa după 36,84 secunde, nou record mondial! Spre deosebire de cursa de 200 de metri, unde a încetinit în ultima parte, Bolt a tras tare pe final, fiind decis să bată recordul lumii. Vechiul record le aparţinea tot jamaicanilor, fiind stabilit la Mondialele de la Daegu din 2011. De bucurie, Usain Bolt a vrut să ia acasă băţul cu care a alergat, dar oficialii cursei nu i-au dat voie, motiv pentru care un stadion arhiplin (au fost prezenţi 80.000 de spectatori) a început să fluiere! Bolt scrie o nouă pagină de istorie, ajungând la 6 recorduri mondiale bătute în carieră. Totodată, "Fulgerul" a pus mâna pe cea de-a 6-a medalie de aur consecutivă, după cele trei de la Beijing, iar atleţii care îl întrec la acest capitol sunt 3: Paavo Nurmi (9 medalii), Carl Lewis (tot 9) şi Ray Ewry (8). După Jamaica, la ştafetă, în clasament s-a situat SUA, cu valoroşii Gatlin (bronzul de la "sută") şi Gay în două dintre schimburi. Ryan Bailey a alergat pe ultima sută de metri pentru America, dar a părut un amator în ale sprintului pe lângă Bolt, care l-a spulberat. SUA, care a scos timpul de 37,04 secunde, n-a beneficiat de aportul lui Asafa Powell, accidentat. Pe poziţia a 3-a a terminat Trinidad&Tobago (38,12 secunde), iar pe 4 a sosit Franţa lui Lemaitre. Japonia, Olanda şi Australia au ocupat ultimele locuri, în timp ce ştefeta Canadei a fost descalificată.

Ne puteți urmări și pe Google News