"Extratereştrii" au aterizat la Bucureşti!

"Extratereştrii" au aterizat la Bucureşti!

Delegaţia echipei FC Barcelona a ajuns în această seară în România, sosind de la Götebörg cu o cursă charter.

Avionul care i-a adus pe catalani în România a aterizat pe pista Aeroportului Henri Coandă la 19.30, cu o oră mai devreme faţă de ora de sosire anunţată. Jucătorii de la FC Barcelona n-au vrut să fie filmaţi şi au refuzat ca în salonul oficial al Aeroportului Henri Coandă să fie prezenţi reprezentanţii unei alte televiziuni în afara celor două posturi care au drepturile de transimise a amicalului cu Dinamo: Digi Sport şi Realitatea TV. Catalanii n-au făcut nicio declaraţie la sosire şi, de la aeroport, au plecat imediat la Hotelul Radisson, unde vor locui în perioada şederii la Bucureşti. Sosirea celor de la FC Barcelona la hotel a creat haos în traficul de pe Calea Victoriei. La hotel, "extratereştrii" au fost aşteptaţi de 20 de fani, care, însă, n-au putut lua autografe de la idolii lor. Partida amicală Dinamo - FC Barcelona se va disputa mâine seară, de la ora 20.15, pe "Arena Naţională" şi va fi transmisă în direct de posturile Digi Sport 1 şi Realitatea TV.

Ne puteți urmări și pe Google News