Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei de fotbal Steaua, zice că formaţia sa e mai bună decât Spartak Trnava, cea care s-a impus aseară pe Naţional Arena, scor 1-0. Reghe crede că Steaua poate învinge cu 2-0 în Slovacia.
Laurenţiu Reghecampf îl critică pe Tătăruşanu, campionul gafelor la Steaua, şi spune că nu ghinionul a împiedicat echipa sa să câştige aseară în manşa întâi a turului trei preliminar al Ligii Europa.
"Am făcut un meci destul de bun şi am avut destule ocazii. Tătăruşanu a făcut o greşeală foarte mare la gol, iar noi din păcate nu am marcat în situaţii de unu la unu.
Nu trebuie să dăm vina pe ghinion, ne-am făcut singuri viaţa grea, iar acum trebuie să mergem să câştigăm cu 2-0. E posibil să ne calificăm.
Ratarea calificării ar fi un dezastru şi ar fi păcat să nu ne calificăm, pentru că suntem mai buni decât această echipă. De multe ori fotbalul nu este corect. Pentru Steaua este o seară neagră. Eu sunt la fel de vinovat ca şi jucătorii, pentru că această seară putea arăta altfel.
Mă deranjează că am greşit la o fază simplă, că am avut zece ocazii şi nu am marcat şi că am luat cartonaş roşu. E păcat pentru Tănase că a avut o ieşire copilărească, iar pentru greşeala făcută va suferi toată echipa în următoarele meciuri.
Fiecare jucător a încercat să rezolve situaţiile pe cont propriu. Nu au avut răbdare. M-au supărat cu toţii, trebuie să se obişnuiască să trateze fazele mult mai serios", a spus Reghecampf.