Vâlceanul a fost dat afară ieri din fruntea CCA, iar în locul său a fost adus fiul magazionerului de la FRF.
Iminenta demitere a lui Ion Crăciunescu din fruntea arbitrajului românesc s-a produs ieri. Şeful CCA a primit un şut în fund din partea Comitetului Executiv al FRF. Din cele 18 cluburi din Liga I, 14 au cerut "executarea" lui Căciunescu. Principalul reproş care i s-a făcut vâlceanului a fost că, sub conducerea sa, starea arbitrajului nu s-a ameliorat deloc. "M-au executat fiindcă n-am acceptat comenzi" Prima reacţie a lui Crăciunescu a fost dură: "M-au executat fiindcă n-am acceptat comenzi". Fostul şef al CCA susţine că a fost "lucrat". "Am fost demis de Comitetul Executiv fără nici un motiv. Aşa au vrut cluburile din Divizia A şi aşa s-a hotărât. Mie nu mi s-a comunicat niciun motiv. Pur şi simplu m-au demis. Votul a fost ca la carte, ce să mai vorbim. Dumitru Dragomir a lipsit de la şedinţă, aşa că au fost nouă voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. E amuzant, a fost şi unul împotrivă, ca să nu se ştie ce şi cum... a fost o lucrătură, dar asta este", a spus Crăciunescu. El a fost numit în fruntea CCA în luna septembrie a anului trecut, după ce Vasile Avram, predecesorul său, a ajuns după gratii. Arbitrajul românesc a ajuns pe mâinile lui Alexandru Deaconu. Locul lăsat liber de Crăciunescu ar fi trebuit să fie ocupat de Aron Huzu, vicepreşedintele CCA, dar sibianul a fost şi el dat afară. Deaconu, "yesman-ul" perfect Astfel, Deaconu (foto), poreclit "Brichetă" după celebrul meci Rapid-Steaua disputat în 2008, a ajuns mai mare peste "fluieraşii" români. Fost arbitru mediocru, Alexandru are marea calitate că este băiatul lui Gelu Deaconu, magazioner al FRF şi fin al lui Mircea Sandu. La fel ca şi alţi şefi ai CCA, Deaconu junior va fi doar o marionetă în mâna patronilor din Liga I. Ciudată coincidenţă, dar numele noului şef al CCA corespunde dorinţei exprimate de Iuliu Mureşan, preşedintele de la CFR Cluj, echipa care a fost cea mai ajutată de "fluieraşi" în ultimii ani. "Vrem ori un conducător străin, ori pe Alexandru Deaconu", au afirmat ardelenii, iar dorinţa le-a fost îndeplinită. Gigi Becali i-a transmis deja ordine celui care stă în imediata apropiere a stadionului Steaua: "Vreau trei meciuri pe tur şi retur în care să am arbitri din străinăte. Nu accept niciodată să mai joc meci cu Vasluiul fără arbitri străini", a afirmat fostul oier.
"A fost o lucrătură, dar asta este... Pur şi simplu m-au demis. Votul a fost ca la carte, ce să mai vorbim." Ion Crăciunescu, fost şef al CCA
2 dintre ultimii 4 şefi ai CCA (Gheorghe Constantin şi Vasile Avram) au fost arestaţi
CITIŢI ŞI:
- Ion Craciunescu a fost interzis la TV!
- Gigi Becali: Ce să caute femeile în arbitraj? Le flutură ţâţele în vânt!"