Ne-am bucurat prea devreme. Leul pierde din nou teren pe piaţa valutară

Ne-am bucurat prea devreme. Leul pierde din nou teren pe piaţa valutară

Euro şi-a continuat creşterea faţă de leu, în condiţiile în care şi pe plan regional monedele naţionale s-au depreciat în faţa celei unice europene. Noul curs anunţat de BNR este de 4,5885 lei pentru un euro, în creştere cu aproape doi bani faţă de cotaţia de 4,5694 înregistrată ieri.

Creşterile din ultimele două zile ale euro au anulat mai mult de jumătate din revenirea pe care a avut-o leul luni, imediat după anunţarea rezultatelor referendumului de demitere a preşedintelui. Reluarea scandalului politic şi deprecierea înregistrată de majoritatea valutelor din regiune sunt principalele cauze.

Dolarul american a avut o evoluţie mai liniştită, crescând cu doar 0,43 de bani, în condiţiile în care pe plan internaţional a mai pierdut din avansul asupra euro înregistrat în ultimele săptămâni. Cursul publicat de BNR este de 3,7285 lei pentru un dolar.

Francul elveţian, pe de altă parte, a avut o creştere în linie cu cea a euro, ajungând până la 3,8210 lei.