Poţi să scazi factura de curent cu câteva sute de lei! IATĂ cum
- Raluca Florescu
- 24 iulie 2012, 17:31
O familie de 4-5 persoane poate economisi circa 1.000 de lei la factura anuală de curent înlocuind aparatura veche din casă.
Sfatul cu stinsul becului pentru a economisi energie este eficient, dar nu şi indicat. Ideal este să avem acelaşi confort acasă, însă la preţuri mici. Este posibil, înlocuind electrocasnicele vechi cu aparate performante. Economiile vor fi substanţiale. Potrivit studiilor, un frigider de clasă A sau chiar mai performant, poate consuma cu 80% mai puţină energie decât unul vechi. Conectat non-stop la curent, acesta este şi unul dintre cei mai mari consumatori de energie din casă. Un aparat nou de clasă A poate avea un consum anual de 277 de kWh, care înseamnă circa 110 lei, însă unul de clasă C consumă chiar şi 1.400 de kWh, deci circa 560 de lei. Un frigider de clasă A scade factura anuală cu 450 de lei şi costă 1.200 de lei. Amortizarea se face în trei ani. Maşina de spălat este un alt mare consumator de curent. Pentru o maşină de clasă C, consumul este de 5,5 kWh pe oră, în schimb la clasa A acesta scade la 1 kWh. Amortizare în trei ani Dacă spălaţi de două ori pe săptămână, maşina va funcţiona circa 165 de ore pe an, consumul fiind de 907 kWh, în primul caz, deci echivalentul a 362 de lei, şi de 165 de kWh, în cel de-al doilea, deci 66 de lei. Diferenţa este de aproape 300 de lei, ceea ce înseamnă că investiţia în maşina performantă, care costă 900 - 1.000 de lei, poate fi amortizată în trei ani. Pe baza aceloraşi calcule, costul unui bec economic care luminează ca un bec de 100 W se amortizează în doar câteva luni. Într-un an, economiile la factură aduse de un singur bec sunt de 50 - 60 de lei. Şi aparatul de aer condiţionat poate face economii, dar care nu permit o amortizare la fel de rapidă. Un produs de clasă A consumă cu circa 15% mai puţin pe oră decât unul de clasă C, adică 2,3 kWh, în loc de 2,6 kWh. Economia anuală este de 108 lei. Cum preţul aparatului de clasă A este de circa 1.400 de lei, amortizarea se face în circa 14 ani. Investiţia în noua tehnologie costă circa 3.500 de lei, dar anual se poate economisi o treime din sumă. Schimbarea electrocasnicelor din locuinţă cu unele noi şi performante costă circa 3.500 de lei