Celula Hezbollah din Bulgaria, o teorie fantezistă

Celula Hezbollah din Bulgaria, o teorie fantezistă

Premierul bulgar Boiko Borisov speră ca autorul atentatului să fie identificat în următoarele 3-4 zile.

Vorbim despre o persoană care nu este cetăţean bulgar, a spus prim-ministrul de la Sofia. Ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a anunţat că există un schimb permanent de informaţii cu poliţiştii şi serviciile secrete din Israel. Anchetatorii analizează mai multe piste, inclusiv posibilitatea ca atacatorul să fi avut mai mulţi complici, dar neagă faptul că o celulă locală a Hezbollah s-ar afla în spatele atentatului terorist. "Astfel de interpretări nu au fost luate în considerare sau discutate. Acum ne concentrăm asupra unor opţiuni realiste", a spus Ţvetanov. Înregistrările camerelor video au arătat că autorul sinucigaş ar fi fost un tânăr cu părul lung şi un rucsac în spate, care s-a plimbat o oră în aeroport, înainte de a plasa bomba. Interpolul va trimite o echipă de răspuns la criză, în timp ce experţi din SUA, Elveţia şi Franţa au sosit deja în Bulgaria pentru a sprijini autorităţile. Potrivit procuraturii bulgare, tânărul ar fi stat în Bulgaria cel puţin patru zile, înainte de atentat şi ar fi intrat în ţară din România. Ministrul de Interne spune că e vorba de un fost deţinut de la Guantanamo. "Turiştii israelieni din Bulgaria nu sunt speraţi după atacul terorist de la Burgas", susţine Delian Dobrev, ministrul Economiei şi Turismului. El a discutat cu turişti israelieni, care i-au spus că nu-şi vor schimba stilul de viaţă din cauza atacului. Câteva sute de rezervări pentru zilele următoare au fost, totuşi, anulate după atentat. Pe de altă parte, mii de oameni au participat, ieri, în Israel, la ceremoniile funerare ale victimelor. Presa israeliană relata poveşti emoţionante despre cei ucişi. Doi tineri de 28 de ani, prieteni din copilărie se aflau în Bulgaria, cu soţiile lor. Ambii bărbaţi au fost ucişi, iar soţiile au fost rănite în atentat. Familia Kolengis avea o fetiţă de doar patru luni şi planificase cu mult timp în urmă o scurtă vacanţă în doi, care a avut, din păcate, un final tragic.

"Turiştii israelieni nu sunt speriaţi de atac, sunt obişnuiţi să trăiască mereu sub ameninţare şi de aceea sunt mai calmi decât noi." Delian Dobrev, ministru bulgar Statele din Balcani, focarul islamiştilor radicali

Islamismul radical purtând marca Al Qaida sau pe cea a altor mişcări fundamentaliste a câştigat teren în ultimii ani în Balcani. Experţii vorbesc despre o radicalizare tot mai mare în interiorul statelor balcanice în care există comunităţi musulmane, în special după apariţia statelor Kosovo şi Bosnia. Această tendinţă a sporit temerile conform cărora şi alte state din regiune, în special Bulgaria, ar putea deveni raiul teroriştilor. O ameninţăre clară vine din partea facţiunii Wahhabiste, o ramură austeră a Islamului, predominantă în Arabia Saudită, frecventată de Osama ben Laden. Wahhabismul balcanic a devenit tot mai agresiv în ultimii 20 de ani. Reprezentanţii lui s-au stabilit în Macedonia, dar şi în Bosnia, Kosovo, Serbia, Croaţia şi, în ultimii ani, în Bulgaria, avertizează reprezentantul comunităţii islamice din Macedonia. O şesime din populaţia de 6,7 milioane de locuitori a Bulgariei este musulmană, de orientare sunită. Sume mari de bani, provenite de la organizaţiile musulmane din afară au fost cheltuite aici începând cu anii 90 pentru cele peste 150 de moschei şi aşa numite "centre de învăţătură", de răspândire a Wahhabismului. Triunghi fundamentalist În unele oraşe din sudul şi nord-estul ţării este predicat islamul radical, iar unele organizaţii musulmane doresc crearea unui "triunghi fundamentalist" format din Bosnia, Macedonia şi Bulgaria. După atacurile din 11 septembrie, a apărut teoria confom căreia Bosnia ar fi locul "de naştere" a teroriştilor Al Qaeda. Pe aici s-au perindat lideri ai reţelei, în frunte cu Osama ben Laden. Numărul 2 din al Qaeda, Ayman Al-Zawahiri, a organizat tabere de antrenament şi reţele de spălare de bani şi trafic de droguri în ţări ca Albania, fosta provincie sârbă Kosovo, Macedonia, Turcia şi Bosnia. În paralel, sume mari de bani povenind din Arabia Saudită, statele din Golf sau de la misionari Wahhabiţi au ajuns în Bosnia sau Kosovo, pentru racolarea şi antrenarea adepţilor sau ridicarea moscheilor. CITIŢI ŞI:

  • Oficiali americani: Atacatorul de la Burgas, membru al unei celule a Hezbollah 
  • Atentatul de la Burgas: Atacatorul sinucigaş ar fi intrat în Bulgaria dinspre România
  • Atentat sinucigaş la mai puţin de 250 km de România. Occidentul, şocat de atacul din Burgas | VIDEO
  • ATENTATUL de la BURGAS: Teroristul sinucigaş ar fi un suedez, membru al Qaida
  • ATENTATUL DE LA BURGAS. Directorul SRI a avertizat în EVZ: Percepţia că nu ni se poate întâmpla nimic este falsă!
  • OPT MORŢI în urma atentatului terorist în Bulgaria. PRIMELE IMAGINI cu atacatorul sinucigaş, care avea acte de Michigan | VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News