Toate gafele preşedintelui interimar. Crin Antonescu a fost păzit la Timişoara de firma unui interlop

Toate gafele preşedintelui interimar. Crin Antonescu a fost păzit la Timişoara de firma unui interlop

Într-o singură săptămână, Antonescu a uitat să fie echidistant în raport cu USL, a atacat-o pe Angela Merkel şi a negat existenţa solicitărilor formulate de Comisia Europeană.

Crin Antonescu este preşedinte interimar al României din data de 10 iulie. Într-o săptămână, deşi a renunţat la calitatea de lider al PNL, a făcut gesturi şi declaraţii politice care ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care preşedintele interimar înţelege să-şi îndeplinească mandatul. Este vorba, în primul rând, despre participarea sa la o acţiune a unei formaţiuni politice, prin care, Crin Antonescu încalcă obligaţia constituţională de a fi echidistant. El a fost prezent la mitingul organizat duminică de USL la Timişoara. Potrivit Constituţiei, şeful statului, fie şi interimar, trebuie să dea dovadă de neutralitate şi imparţialitate politică în exercitarea atribuţiilor sale.

Pe vremea când era preşedinte PNL, Crin Antonescu l-a acuzat în repetate rânduri pe Traian Băsescu că se poziţionează de partea PDL. Mai mult, în documentul USL referitor la suspendarea preşedintelui, al şaselea cap de acuzare era "încălcarea sistematică a principiului neapartenenţei politice a persoanei care ocupă funcţia prezidenţială". În context, social- liberalii au invocat "participarea, în mod constant, la diferite reuniuni cu membrii acestui partid şi participarea în mod activ la procesul decizional".  Preşedintele-suspendat, Traian Băsescu, a criticat ieri gestul liberalului. "Lucrurile ar fi putut fi trecute cu vederea dacă una din motivaţiile pentru suspendarea mea nu era legată de colaborarea cu PDL, absolut necesară pentru că PDL era partid de guvernământ. Aş face menţiunea că nu mi-am permis niciodată să particip la mitinguri împotriva opoziţiei sau chiar la mitinguri legate de orice alt obiectiv. Când mă acuză că am colaborat cu PDL, şi eu am colaborat pentru guvernare, atunci era o mare crimă, iar azi, când e preşedinte interimarar, e ceva normal", a punctat Băsescu. Alte gafe ale preşedintelui interimar se referă la relaţia cu partenerii europeni ai României. Este vorba, în primul rând, de criticile virulente la adresa Angelei Merkel, cancelarul Germaniei, pe care a atenţionat-o că nimeni nu-i dă ordine preşedintelui României. Mai mult, Crin Antonescu a infirmat existenţa celor 11 întrebări la care preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a solicitat un răspuns din partea autorităţilor din România". "Nu avem un document în sensul ăsta. Nu există pentru că ar fi însemnat o depăşire de atribuţii inacceptabilă şi de neimaginat a Comisiei Europene. Cum putea să-i dea dispoziţie domnul Barroso primului ministru al României despre ce să facă preşedintele, fie şi interimar, al României?", a spus Crin Antonescu, vinerea trecută. Premierul a admis însă că a primit solicitările de la Barroso, lăsându-l în ofsaid pe preşedintele interimar. Nu în ultimul rând, Crin Antonescu s-a declarat un admirator al lui Viktor Orban, premierul Ungariei acuzat de Uniunea Europeană de comportament dictatorial. "Domnul Viktor Orban e un om politic al cărui nerv şi a cărei forţă şi personalitate să ştiţi că eu le apreciez. Nu sunt de acord cu ce face, de pildă, în privinţa desfiinţării libertăţii presei, dar e un om special. Domnule, Viktor Orban, chemat să dea socoteală totuşi în momentul în care s-a modificat Constituţia, s-au naţionalizat pe acolo bănci, s-au desfiinţat lucruri sau s-au introdus în Constituţie lucruri de neconceput în structurile europene, domnul Viktor Orban s-a dus frumos acolo, n-a dat un centrimetru înapoi, a ţinut nişte discursuri în forţă şi a fost ovaţionat minute în şir de o majoritate a Parlamentului European, după care a plecat acasă", a spus Antonescu. MITINGUL DE LA TIMIŞOARA. Antonescu, păzit de firma unui interlop Georgeta Petrovici În afară de SPP-iştii care au vegheat la integritatea preşedintelui-interimar în timpul mitingului de la Timişoara de duminică, în jurul lui Crin Antonescu s-au aflat şi agenţi ai Rao Security, o firmă de pază din Timişoara patronată din umbră de unul dintre interlopii oraşului, Adrian Olteanu. Pe şest Oficial, serviciile companiei nu au fost înregistrate. Liberalii susţin că nu s-a apelat la aceasta, dar că s-a primit ajutor. Maşinile de teren ale firmei au fost parcate ostentativ în jurul Pieţei Unirii, iar bodyguarzii au stat cu ochii pe cea mai mică mişcare din jurul scenei. Surse apropiate lui Olteanu spun că şi-a adus toţi colaboratorii, zeci la număr. Deşi la Timişoara s-a aflat şeful interimar al statului, nu s-a apelat la serviciile Poliţiei sau Jandarmeriei. "Domnul Crin Antonescu a avut SPP. În plus, în jurul scenei, erau persoane care au ajutat. Nu a fost nicio firmă", susţine Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al PNL Timiş. La un moment dat, la finalul mitingului, SPP-iştii au fost depăşiţi numeric, iar un angajat de la Rao Security s-a băgat să "ţină spatele". Era chiar Adrian Olteanu. El este soţul unei consiliere locale PSD, plasată pe un loc eligibil, cu puţin timp înainte de alegerile locale. Ramona Olteanu a fost şefa biroului parlamentar al deputatului Gheorghe Ciobanu, care a migrat de la PDL la USL. Adrian Olteanu (foto) este considerat unul din greii lumii interlope din Timişoara, iar firmei sale de pază şi protecţie - Ireproşabil Security - i-a fost ridicat avizul de către Poliţie după ce, în 2007, doi bodyguarzi au omorât în bătaie, într-un bar, un angajat al Penitenciarului din oraş. În prezent, Olteanu patronează din umbră Rao Security, care, oficial, este condusă de socrul acestuia, fost ofiţer SRI. Zbor de 10.000 de euro Deplasarea lui Crin Antonescu la Timişoara, la mitingul USL, a costat aproape 10.000 de euro (9.796 de euro). Aeronava cu care s-a deplasat aparţine unei companii care efectueză servicii de taxi aerian în regim VIP, Alfa Air. Aparatul de zbor, Hawker 750 XP cu 8 locuri, "un veritabil birou la înălţime" după cum se arată pe site-ul companiei Alfa Air (parte a grupului rus de investiţii Alfa Group), a aterizat duminică la Timişoara la ora 16,51 şi a decolat spre Bucureşti, cu aceiaşi pasageri la bord, la ora 20,44. Când am solicitat companiei o ofertă de preţ pentru o cursă Bucureşti - Timişoara, preţul din ofertă a fost de 7.900 de euro, fără TVA. Potrivit agentului, în preţ este inclus un catering "basic" format din fructe, snacks-uri şi băuturi, de la răcoritoare la alcool. La cerere, pasagerilor li se poate servi omletă, iar dacă se doreşte, contra unui cost suplimentar, meniul poate include orice alimente sau băuturi fine. Susţinători ai lui Crin, neplătiţi

Aduşi cu autocarele să îl aplaude pe Crin Antonescu, unii participanţi la miting au fost nemulţumiţi că nu au fost plătiţi. "Bine că noi am venit ca fraierii în zi de duminică, gratis, iar alţii au primit câte 50 de lei pentru asta", s-a auzit în public. Zeci de autocare au transportat la Timişoara aplaudaci din întreg Banatul. Unele autocare au aşteptat terminarea evenimentului chiar în apropierea Pieţei Unirii, altele, nouă la număr, au fost garate în parcarea Bega Group, proprietatea fraţilor Emil şi Marius Cristescu. Candidatul PSD la Primăria Herculane, Petrişor Golopenţa, a recunoscut că a avut sarcină de partid să aducă oameni la miting. "Fiecare zonă trebuia să aducă oameni. Eu m-am ocupat să aduc două autocare pline, peste 64 de oameni. La fel s-au ocupat şi alţii, din Caransebeş, Reşiţa", a spus Golopenţa. CITIŢI ŞI:

  • Crin Antonescu, "cârnat berlinez"
  • Merkel, atac dur la USL: "Este inacceptabil cum se încalcă principiile statului de drept în România"

Ne puteți urmări și pe Google News