CCR a trimis Monitorului Oficial, spre publicare, deciziile privind referendumul

CCR a trimis Monitorului Oficial, spre publicare, deciziile privind referendumul

Conform unui comunicat de presă al CCR, instituţia a trimis Monitorului Oficial, spre publicare, decizia privind neconstituţionalitatea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Legea referendumului a fost declarată constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Iniţial, membri ai guvernului USL condus de Victor Ponta au susţinut că referendumul privind demiterea şefului statului va fi organizat conform ordonanţei de urgenţă potrivit căreia preşedintele este demis cu majoritatea celor care se prezintă la urne. Premierul Victor Ponta a declarat însă aseară, la Bruxelles că referendumul privind demiterea preşedintelui va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale. De asemenea, CCR a mai trimis spre publicare şi decizia asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Preşedintele României, decizia privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cea privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Vasile Blaga şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase, dar şi decizia privind revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului. Curtea Constituţională a mai trimis spre publicare, Monitorului Oficial, inclusiv decizia din 27 iuni asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, care a stabilit că în problema reprezentării României la Consiliul European, preşedintele este cel îndreptăţit să participe.

Ne puteți urmări și pe Google News