Sondaj pe tema suspendării lui Traian Băsescu: 53% "împotrivă"

Sondaj pe tema suspendării lui Traian Băsescu: 53% "împotrivă"

Conform unui sondaj de opinie realizat de TVH2.0, 53% dintre români nu sunt de acord cu demersul Parlamentului de a-l suspenda pe şeful statului.42% dintre români susţin acest demers şi 5% nu au dat niciun răspuns.

73% dintre românii chestionaţi au declarat că vor participa la referendum, 24% au afirmat că nu vor participa, iar 3% nu au dat niciun răspuns. În mediul urban, 48% dintre respondenţi au afirmat că sunt de acord cu demersul de suspendare iniţiat de Parlament, iar 45%, nu. Nu au răspuns 7% dintre locuitorii din mediul urban. În mediul rural, 58% dintre locuitori nu sunt de acord cu demersul Parlamentului, 38% sunt de acord, iar 4% nu au răspuns la această întrebare. Pe categorii de vârstă, tinerii sunt cei mai interesaţi de participarea la referendumul de pe 29 iulie. Astfel, 81% dintre cei până în 30 de ani afirmă că vor merge la referendum, în timp ce 19% declară că nu vor participa. Cei până în 55 de ani afirmă în proporţie de 66% că vor participa la vot. 30% dintre ei nu vor vota, iar 4% nu au dat nici un răspuns. În ceea ce ii priveşte pe cei peste 55 de ani, vor merge la referendum în procent de 75%, 20% nu vor participa, iar 5% nu au răspuns la intrebare. Sondajul a fost realizat telefonic în ziua de 5 iulie la comanda TVH2.0 pe un eşantion de 451 de persoane peste 18 ani, cu o marjă de eroare de +/- 4,6%.

Ne puteți urmări și pe Google News