Cine va prelua şefia interimară a PNL?
- Andreea Udrea, consultant politic
- 8 iulie 2012, 13:35
Retragerea temporară a lui Crin Antonescu din fruntea PNL, determinată de îndeplinirea atribuţiilor de preşedinte interimar a lansat lupta pentru şefia interimară a partidului.
Potrivit unor surse din partid, printre numele vehiculate pentru a prelua conducerea interimară a partidului se află ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, vicepreşedinte al PNL şi deputat de Giurgiu, Rareş Mănescu, primar al Sectorului 6 şi trezorierul partidului sau Relu Fenechiu, vicepreşedinte al PNL. Cel mai probabil, numele preşedintelui interimar al liberalilor va fi decis luni, în urma şedinţei Biroului Politic Central al PNL. Tot luni a fost convocat şi Consiliului Naţional Executiv al PNL. Nu toţi liberalii sunt mulţumiţi de numele vehiculate pentru preluarea şefiei PNL. Printre ei, Marian Petrache, preşedintele PNL Ilfov care a afirmat, conform unor surse politice, că îşi va da demisia din Biroul Politic Central al PNL în eventualitatea în care Daniel Chiţoiu sau Relu Fenechiu vor deveni preşedinţi interimari ai PNL. Vineri seara, Crin Antonescu a declarat că se va retrage temporar din funcţia de preşedinte al PNL. "O să mă retrag temporar din fruntea PNL, unul dintre vicepreşedinţi va prelua atribuţiile", a declarat Antonescu. După suspendarea în Parlament a Preşedintelui Traian Băsescu, Crin Antonescu a preluat funcţia de preşedinte interimar.