Georgescu: Bugetarii îşi vor încasa salariile întregi abia la anul
- Ana Bâtc ă
- 4 iulie 2012, 14:47
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, a anunţat, astăzi, că prima rectificare bugetară din acest an va avea loc la sfârşitul acestei luni.
"Azi a avut loc o primă rundă de analiză a rectificării bugetare pe acest an, respectiv a rectificării ce va avea loc la finele acestei luni, după negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, în cadrul reviziei trimestriale pe care instituţia o realizează", a declarat ministrul Florin Georgescu, la finalul şedinţei de guvern de astăzi.
Potrivit acestuia, ca la fiecare rectificare, instituţiile, ministerele solicită mai mulţi bani decât obţin. Aceste suplimentări solicitate "pot fi satisfăcute de o anumită manieră şi într-un anumit cuantum, de obicei mai mic".
Şeful Finanţelor a precizat că au fost asiguraţi banii pentru toate instituţiile în vederea majorării stabilite prin lege a salariilor cu 8%, în cadrul primei etape de restabilire a nivelului salariilor din iunie 2010, etapa următoare fiind programată pentru luna decembrie.
Ministrul a explicat cum au fost împărţiţi banii la rectificare. "S-a luat un criteriu obiectiv la rectificare: cât s-a consumat în medie pe lună în primele cinci luni, în ianuarie-mai, şi putem spune că pe următoarele şase luni se asigură aceleaşi sume lunare din fonduri ca medie", a precizat Georgescu.