Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, trimite Corpul de control la centura de ocolire Vâlcele-Apahida
- Departamentul Economic
- 18 mai 2012, 13:51
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a declarat, astăzi, că va trimite Corpul de control să verifice lucrările la centura de ocolire Vâlcele-Apahida a municipiului Cluj-Napoca, în condiţiile degradării acesteia.
"Luni, se trimite Corpul de control. Bani dorim să alocăm, dar să vedem câţi, pentru că soluţia tehnică folosită nu este bună", a subliniat ministrul Silaghi, cu ocazia inspectării centurii Vâlcele-Apahida.
El a spus că centura se degradează din cauza alunecărilor de teren şi că s-au alocat foarte mulţi bani până în prezent.
"S-a pornit cu un buget de 60 de milioane de euro şi s-a ajuns deja la 150 (milioane euro - n.r.). Cred că a fost şi o greşeală de proiectare şi o dorinţă numai de a tăia panglici", a afirmat Ovidiu Silaghi, citat de Agerpres.
Reparații după inaugurare
Centura Vâlcele-Apahida, lungă de 24 de kilometri, a fost inaugurată în toamna anului trecut de fostul premier Emil Boc şi de ministrul Transporturilor de atunci, Anca Boagiu, dar urmau să mai fie făcute reparaţii şi consolidări în zona alunecărilor de teren.
Pe 25 ianuarie, PSD Cluj-Napoca cerea demisia directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, şi o verificare din partea Ministerului Transporturilor, pentru neregulile constatate la şoseaua ocolitoare Vâlcele-Apahida a municipiului. Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, spunea că şoseaua respectivă are probleme grave de construcţie, fiind deja afectată de alunecările de teren, la puţin timp de la inaugurare.
În aceeaşi zi, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP Cluj), Ion Pantelimon, a explicat că problemele apărute la centura ocolitoare Vâlcele-Apahida a Clujului sunt cauzate de acumulările de apă din zonă şi că problema reparaţiilor ţine de constructor. El preciza că nu s-a plătit niciun ban pentru parapeţii afectaţi de alunecările de teren şi că ei sunt în administrarea constructorului.