Ministrul Educației, Ioan Mang, și-a dat demisia: "Nu am nimic să-mi reproșez". Interimar va fi Liviu Pop

Ministrul Educației, Ioan Mang, și-a dat demisia: "Nu am nimic să-mi reproșez". Interimar va fi Liviu Pop

Ministrul Educației, Ioan Mang, și-a dat demisia. Anunțul a fost făcut de Victor Ponta.

Ministrul Educației Ioan Mang și-a dat demisia înainte ca Academia Română să se pronunțe în privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc. Interimatul va fi asigurat de Liviu Pop, ministrul desemnat pentru dialog social, fapt acceptat deja și de președintele Traian Băsescu. „Educatia și Sănătatea sunt două domenii prioritare si țin la acestea atât de mult încât accept să sufăr alături de colegii mei. Important este modul în care vom organiza Bacalaureatul și vom gestiona problemele din acest sector fundamental. În perioada următoare, până în termenul de 45 de zile prevăzut în Constituție, Liviu Pop va asigura interimatul la Ministerul Educației. În acest timp, după o consultare cât mai largă, voi desemna noul ministru, deși mâine probabil voi afla că acuzațiile la adresa lui Ioan Mang nu se susțin”, a declarat Victor Ponta. Pe de altă parte, Liviu Pop, cel care va asigura interimatul la Educație, a intrat în vizorul opiniei publice după ce jurnaliştii au descoperit că a scris greşit, atât în CV-ul postat pe blogul personal, cât şi în declaraţia de avere din 2011, numele academicianului inginer Anghel Saligny, care dă numele liceului la care este profesor de matematică de şapte ani. Ministrul a scris Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" folosind doi de "y".

"Nu am nimic să-mi reproşez"

Fostul ministru al Educaţiei a declarat, la scurt timp după ce şi-a prezentat demisia, că nu vrea ca prin acuzaţiile de plagiat care i se aduc să păteze imaginea actualului Guvern. "Nu este cazul să fie afectată imaginea Guvernului până pe 15 iunie când Comisia va da verdictul asupra acuzaţiilor de plagiat. Voi continua să lupt pentru bunul mers al Educaţiei şi să facem reforma de care e nevoie. Atunci am crezut că este un atac politic, dar că se va opri când sesizate comisiile. Nu, nu am nimic să-mi reproşez", a declarat ministrul Ioan Mang, cel care şi-a dat marţi demisia din funcţie. Ioan Mang este cel de-al doilea ministru al Educaţiei din Guvernul Ponta care renunţă la mandat. Prima a fost Corina Dumitrescu, acuzată că şi-a falsificat CV-ul.

Ne puteți urmări și pe Google News