Ahmadinejad: Israelul nu este decât un țânțar pentru Iran

Ahmadinejad: Israelul nu este decât un țânțar pentru Iran

Președintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a minimalizat, ieri, înaintea unor negocieri pe teme nucleare, amenințarea pe care o reprezintă Israelul pentru Iran, comparându-l cu un ”țânțar”.

”Israelul nu este altceva decât un țânțar, care nu poate vedea orizontul larg al națiunii iraniene”, a spus el, ieri, în provincia nord-estică iraniană, Khorassan.  

Ahmadineajd a adăugat că ”state din regiune” au fost înșelate să cumpere milioane de arme de la ”puterile imperiale și arogante”, în parte din cauza discuțiilor care se poartă despre un potențial război între Iran și Israel. Astfel de achiziții militare sunt inutile, pentru că nu există la orizont niciun război între cele două națiuni, a spus liderul de la Teheran.

Președintele iranian a făpcut aluzie la ”conducătorii” care și-au ”vândut petrolul” pentru 60 de miliarde de dolari plătiți în arme, dar nu a dat niciun exemplu în acest sens. Arabia Saudită are un contract de armament pe 20 de ani cu SUA, în valoare de 60 de miliarde de dolari, care include aproape 30 de miliarde de dolari pentru avioane de luptă F-15.

Ahmadinejad a contestat, vreme îndelungată, existența Holocaustului și imediat după ce s-a instalat în funcție, în octombrie 2005, a participat la un protest numit ”Lumea fără sionism”, luând în derâdere, de nenumărate ori, Israelul.

Ieri, aparent într-un gest de retragere din fața unui potențial conflict armat, Ahamdinejad a evitat, însă, să spună că iranienii ar trebui sau se vor împăca prea curând cu israelienii. El a prezis că Israelul ar putea decădea dacă puterile regionale ar rupe relațiile cu această țară, în special refuzând să vândă petrol israelienilor. Sursa: CNN

Ne puteți urmări și pe Google News