GUVERN. Victor Ponta s-a instalat în fostul birou al lui Adrian Năstase

GUVERN. Victor Ponta s-a instalat în fostul birou al lui Adrian Năstase

Premierul Victor Ponta şi-a instalat biroul la Palatul Victoria în fostul cabinet al lui Adrian Năstase, de la etajul 2 al clădirii, fiind pentru prima dată după 2004 când acest spaţiu este din nou folosit de către un prim-ministru, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Victor Ponta a avut deja o întâlnire în acest birou, înaintea şedinţei de Guvern, cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, iar ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază au securizat zona.

Biroul de la etajul 2 al Palatului Victoria a fost folosit ca spaţiu de lucru de către Adrian Năstase în 2001-2004, perioadă în care acesta a condus Guvernul. Următorii premieri, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, au preferat ulterior să folosească un alt spaţiu de lucru, respectiv un birou de la primul etaj al clădirii.

Ne puteți urmări și pe Google News