Cum îţi alegi o ramă foto digitală

Cum îţi alegi o ramă foto digitală

Fiţi atenţi la ce fel de carduri de memorie suportă, dimensiunile display-ului şi la rezoluţie.

Fotografiile digitale le-au înlocuit de foarte multă vreme pe cele fă­cute pe film. Produ­cătorii de gadgeturi insistă că acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu poza pe hârtie şi au scos pe pia­ţă mai multe rame foto digitale. Avantajul acestora este că poţi avea, într-o singură ra­mă, mai multe imagini, de la zeci până la câteva mii.

Poza se schimbă automat, aceste gadgeturi rulând imaginile la un anumit interval de timp, în funcţie de setările pe care le faci. De asemenea, majoritatea au ceas, iar unele se pot controla prin telecomandă. Unele sunt capabile să citească şi fişiere de tip video, imagini filmate de tine în vacanţe şi diverse amintiri.

Dimensiunea display-ului. Alege în func­ţie de locul în care vrei să o pui. Sunt de la 1,5 inci până la dimensiunea unui iPad. Cele mai populare şi care nu sunt nici foarte deranjante, să-ţi distragă tot timpul atenţia sunt cele de 7 - 8 inci. Ecranul. În general, majoritatea modelelor sunt cu display de tip LCD. Alegeţi un model care să aibă o rezoluţie bună. Dacă e vorba de una de 8 inci, luaţi una cu o rezoluţie de 800x600. Intensitatea luminoasă. Da­că aveţi o cameră în care e foarte multă lumină şi doriţi să se vadă cât mai bine fotografiile, orientaţi-vă către o ramă foto digitală cu o valoare mare în ceea ce priveşte intensitatea luminoasă. Una de 8 inci, puternică la acest capitol are între 200 şi 250 cd/mp. Sloturi. E un aspect foarte important dacă doriţi ca încărcarea fotografiilor nu vreţi să devină o povară. Cel mai bine şi practic este să alegeţi un model care suportă un memory stick. Unghiul de vizibilitate. Când alegeţi un model de ramă foto digitală e bine să analizaţi şi cât de bine se vede atunci când vă schimbaţi poziţia din care o priviţi. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/uZ8TwbPyf-0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 300 de lei este preţul mediu al unei rame foto digitale de aproximativ 8 inci şi o rezoluţie de 800x600 de inci Citiţi şi:

  • Fotografiile digitale sau banalizarea fotografiei

Ne puteți urmări și pe Google News