GRAV ACCIDENT ÎN ARGEȘ. Un microbuz a căzut de pe o pasarelă. 35 de pasageri au ajuns la spital

GRAV ACCIDENT ÎN ARGEȘ. Un microbuz a căzut de pe o pasarelă. 35 de pasageri au ajuns la spital

Incidentul a avut loc pe DN 73 D. La faţa locului au fost trimise 11 ambulanțe şi un elicopter SMURD. În microbuz se aflau 38 de pasageri, majoritatea fiind preluați de ambulanțe.

UPDATE 19.21. Trei dintre răniți au fost aduși cu elicopterul în Capitală. Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul Dinamo, iar răniții au fost preluați de medicii bucureșteni. UPDATE 17.38. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş au precizat pentru EVZ că "30 dintre pasageri au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Piteşti iar alte cinci persoane, la "Racoviţă", adică spitalul de la Mioveni". Dintre cei cinci internaţi la Mioveni, trei au fost redirecţionaţi, ulterior, către Piteşti. La faţa locului au fost două ambulanţe SMURD, celelelte au fost ale Serviciului de Ambulanţă Argeş. Printre victime, se numără cinci femei. UPDATE 17.18. Marin Manole, reprezentant al Manolo Auto Zob, firma de transport careia îi aparţine maşina, a declarat că autovehiculul răsturnat este un autobuz cu o capacitate de 37 de locuri, deşi primele informaţii furnizate de Poliţie şi de ISU arătau că este vorba despre un microbuz. El a precizat că şoferul se afla la prima cursă joi, în momentul producerii accidentului, traseul pe care trebuia să-l parcurgă având o lungime de 12 kilometri. "Plecase de la autobază cu jumătate de oră înaintea accidentului şi era singura cursă pe care o făcea astăzi. Până la locul accidentului a parcurs cinci-şapte kilometri", a spus Manole, citat de mediafax.ro. Potrivit acestuia, accidentul a avut loc după ce levierul de direcţie a ieşit din locaş: "Levierul de direcţie a ieşit din nucă din cauza stării drumului cu gropi şi denivelări". El a mai spus că pentru acest traseu există licenţă de transport din 2009, iar autobuzul implicat în accident avea revizia periodică făcută, aceasta fiind valabilă până în 2012. Manole a precizat că autobuzul respectiv fusese verificat cu o lună în urmă. Maşina efectua o cursă între Mărăcineni şi Mioveni. UPDATE 17.03. "Până în acest moment sunt 28 de victime internate la Spitalul Județean Argeș, iar alte patru la Mioveni. Din primele constatări reiese că accidentul a avut loc, cel mai probabil, din cauza unei gropi din carosabil. Prima concluzie a specialiștilor a fost că groapa a provocat o defecțiune tehnică ce a determinat răsturnarea autovehiculului”, a declarat Mădălina Bălănescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș. Reprezentanții ISU spun că microbuzul s-a răsturnat, a fost trimisă un echipaj de descarcerare însă nu a fost nevoie de intervenția acesteia. Aceștia mai spun că, din primele constatări, o singură persoană este în stare foarte gravă și a fost preluată de o ambulanță. Accidentul a avut loc în zona gării Ciumești, pe DN 73D, între Pitești și Mioveni. "Ştim că un pacient era în stare foarte gravă, fiind preluat de o ambulanţă. Nu a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare", a declarat plutonierul Sorina Slăvoiu, purtător de cuvânt al ISU Argeş. În microbuz se aflau în momentul producerii accidentului peste 20 de pasageri, conform aceleiaşi surse. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, agentul şef Mădălina Bălănescu, numărul răniţilor este estimat la 10-15 persoane. Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat că e în drum spre locul accidentului un elicopter SMURD și încă două aparate sunt pregătite pentru a interveni dacă situația o impune.

Ne puteți urmări și pe Google News