De 1 mai, postul tv Romantica se înnoieşte

De 1 mai, postul tv Romantica se înnoieşte

Postul va avea o nouă grilă de programe, ce va include şi filme artistice de origine italiană pentru telespectatoare.

De pe 1 mai, de luni până vineri, de la ora 19:00, vor fi difuzate seriale cunoscute, premiate. De la ora 20:00, filmele artistice vor prelua controlul. Printre peliculele de origine italiană ce vor putea fi urmărite se numără şi "Puterea visului", "Nu-i spune baby!", "Mama ştie mai bine" şi "Căţelul buclucaş". "Romantica se numără printre primele posturi tv tematice lansate în piaţa românească, devenind, astfel, un canal cu tradiţie. După succesul seriilor italieneşti precum «Vivere», «Căile dreptăţii» sau «Tânărul Casanova», acum venim în întampinarea cererii telespectatorilor noştri cu programe noi din aceeaşi categorie, formând un prime-time extins. Ca urmare, ne-am propus să investim în conţinutul canalului, intenţionând să-l dezvoltăm şi să păstrăm crescut interesul telespectatorilor", a declarat Anda Manza, Country Manager Chello Networks. În prezent, postul tv Romantica se adresează cu precădere publicului de sex feminin însă, din cea de-a doua parte a anului, acesta se va încadra în segmentul canalelor de filme.

Ne puteți urmări și pe Google News