Premierul irakian susține că Turcia e pe cale să devină un inamic în regiune

Premierul irakian susține că Turcia e pe cale să devină un inamic în regiune

Premierul irakian, Nouri al-Maliki, a declara, azi, că Turcia este pe cale să devină un inamic în regiune, încercând să domine şi să se amestece în problemele interne ale vecinilor săi.

”Continuarea politicii sale interne şi regionale va dăuna intereselor Turciei care va deveni pentru toţi (cei din regiune) un stat ostil”, a afirmat Nouri al-Maliki, într-un comunicat de presă.

La sfârşitul unei întrevederi, la Istanbul, cu liderul kurd Massud Barzani, premierul turc Recep Tayyip Erdogan, sunnit, l-a atacat din nou pe omologul său irakian, şiit, acuzându-l de monopolizare a puterii şi ”egocentrism politic şi discriminare împotriva grupurilor sunnite din guvernul său”, relatează presa turcă. ”Evoluţiile din Irak, nu prevestesc nimic bun”, a adăugat premierul Erdogan.

”În ultima sa declaraţie, Recep Tayyip Erdogan a intervenit în problemele interne (ale Irakului) dovedind că el încă trăieşte cu iluzia că domină regiunea”, a mai spus şeful guvernului irakian.

”Este regretabil că declaraţia lui are o dimensiune religioasă, pentru că în ciuda dezminţirilor precedente, această dimensiune apare (de data aceasta) foarte clar, şi ea este respinsă de toţi irakienii”, a mai spus premierul Nouri al-Maliki.

Ne puteți urmări și pe Google News