Stăncioiu, de la CFR Cluj, s-a distrat de Paște trăgând cu pușca în sticle. Riscă 3 ani de pușcărie
- Sorin Breazu
- 18 aprilie 2012, 17:30
Fotbalistul Eduard Stăncioiu, rezerva pe postul de portar a formaţiei CFR Cluj, liderul din Liga I, şi-a petrecut câteva ore la secţia de poliţie chiar în ziua de Paşte, după ce a tras cu arma în curtea unui imobil, anunţă publicaţia "Ziua de Cluj".
Portarul de la CFR Cluj, Eduard Stăncioiu este cercetat penal pentru uz de armă letală fără autorizație.
Vecinii fotbalistului au reclamat la Poliție faptul că, în prima zi de Paște, din curtea casei ocupată de Stăncioiu se aud focuri de armă.
Surse judiciare susțin că acasă la Stăncioiu avea loc o petrecere și că, în toiul distracției, cei prezenți au început să tragă cu arma de vânătoare după sticle amplasate pe un gard. Niciunul dintre cei prezenți nu s-a gândit că gloanțele trase ar putea răni sau chiar ucide pe cineva.
Fotbalistul a fost prezent azi la Poliția Cluj unde a dat declarații pe marginea acestui eveniment. Aceleași surse judiciare susțin că, pe numele lui Eduard Stăncioiu, a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pedeapsa în acest caz fiind de la unu la trei ani de închisoare. Stăncioiul nu a putut fi contactat. Fapta sa se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 3 ani.