Fără fanatici, fără posedaţi, totalitarismele timpurilor moderne ar fi fost imposibile. Pentru Putin şi oamenii săi, Felix Dzerjinski, zis şi Felix de Fier, fondatorul Cekai, întruchipează o legendă: de aici şi luptele ce se poartă în legătură cu faimoasa statuie a sculptorului Evgheni Vucetici pe care atâţia ar dori-o reinstalată în faţa sinistrei închisori Lubianka. Teroarea roşie, declanşată de Lenin şi camarazii săi în septembrie 1918, a făcut sute de mii de victime.
"Vom construi socialismul chiar dacă, din 100 de milioane, va trebui să exterminăm 10 milioane", proclama vindicativ şi isteric Grigori Zinoviev, liderul comunist din Petrograd (avea să fie el însuşi executat, în 1936). Liderii bolşevici, fără excepţie, împărtăşeau viziunea paranoică pe care Viaceslav Molotov a sintetizat-o în cuvintele: "Duşmanii sunt pretutindeni". Organizaţi ei înşişi pe baze conspirative, vedeau în jurul lor doar comploturi. Filosofia politică a bolşevismului era, cum a scris Robert C. Tucker, aceea a Istoriei drept conspiraţie. În 1928, Stalin îşi încheia un discurs major cu cuvintele: "Avem duşmani interni. Avem duşmani externi. Acest lucru, tovarăşi, nu trebuie uitat nicio clipă".
În fruntea Cekăi, poliţia secretă a noului regim, se afla un bolşevic de origine poloneză, născut în 1877 într-o familie aristocratică. Nimeni nu a personificat mai terifiant natura teroristă a dictaturii comuniste decât acest diavol cu chip de sfânt, un bărbat auster, retractil, introvertit, coborât parcă dintr-un tablou de El Greco. Era criminalul palid despre care scria Nietzsche în "Zarathustra" transfigurat în suprem păzitor al Revoluţiei. Prea puţin se vorbeşte despre acest personaj care a simbolizat, asemeni călăilor nazişti, Răul radical. Scriitorul Martin Amis are dreptate: "Toată lumea ştie cine sunt Himmler şi Eichmann. Nimeni nu ştie cine sunt Iejov şi Dzerjinski".
Niciodată Dzerjinski nu ar fi acţionat precum socialist-revoluţionarul, eşerul de stânga Isaak Steinberg, cel care a demisionat din funcţia de comisar al poporului pentru justiţie spunându-i lui Lenin că nu doreşte să fie supremul administrator al exterminărilor. "Să numim această agenţie pur şi simplu Comisariatul Poporului pentru Exterminări", a exclamat Steinberg. Încântat, Vladimir Ilici i-a replicat: "Într-adevăr, aşa ar trebui, dar nu o putem spune". După puţin timp, Isaak Steinberg a emigrat, iar fiul său, Leo Steinberg, a ajuns unul dintre cei mai admiraţi istorici de artă ai lumii.
Catolic devotat până la 16 ani, Dzerjinski a dorit iniţial să devină preot. Întrebat de fratele său, Kazimerz (acesta avea să fie ucis de nazişti în 1943), cum şi-l imaginează pe Dumnezeu, tânărul Felix a răspuns: "Dumnezeu este în inima mea! Iar dacă ar fi să ajung la concluzia, precum tine, că Dumnezeu nu există, m-aş împuşca. N-aş putea trăi fără Dumnezeu". Din clipa în care l-a părăsit pe Dumnezeu, Felix a devenit soldatul altei cauze, investită cu toate atributele sacralităţii. A îmbrăţişat religia politică bolşevică din suflet, deci din raţiuni care nu au de-a face cu raţiunea. Structural ascetic, vizionar obsesiv din categoria nihiliştilor descrişi de Turgheniev şi Dostoievski, Dzerjinski a fost un maniac al purităţii. Era înrudit spiritual cu un Robespierre ori cu un Saint-Just. Comentariile la acest articol sunt suspendate!
Recomandările noastre
