Românca Sorana Cîrstea a pierdut azi, în semifinalele turneului de la Barcelona, în fața slovacei Dominika Cibulkova, una dintre cele mai bune prietene ale sale din circuitul WTA.
Dominika s-a impus cu un ”dublu” 6-1, după un meci pe care l-a controlat fără prea multe probleme. Sorana căuta al doilea titlu din carieră, după cel cucerit în urmă cu aproape patru ani, la Tașkent. Românca în vârstă de 22 de ani ocupă locul 47 în lume, iar înaintea turneului catalan s-a fotografiat, alături de Cibulkova, cu cel mai valoros fotbalist al lumii, argentinianul Lionel Messi.
În finala de pe zgura de la Barcelona, Cibulkova se va duela cu italianca Sara Errani, care a trecut de Carla Suarez Navarro (Spania).
Recomandările noastre