Băncile sunt mai dispuse să negocieze individual cu debitorii, pentru că verifică astfel bonitatea clienţilor pentru a le oferi o soluţie care să-i avantajeze.
Disputele pe contractele de credit i-au determinat pe unii clienţi ai băncilor să se înroleze în grupuri şi să pornească procese colective împotriva creditorilor. Dar nu aceasta este soluţia, susţine Cristian Şerbănescu, consilier în cadrul departamentului juridic al BNR.
"Fiecare client trebuie să îşi rezolve problema cu banca, fie că discutăm de o reeşalonare, de o refinanţare", a completat acesta. Banca preferă negocierile individuale, deoarece oferă o soluţie în funcţie de bonitatea clientului.
Înţelegere cu banca versus instanţă
Faptul că mulţi clienţi nu au posibilitatea de a continua plăţile este demonstrat de statistici. La majoritatea băncilor, doar 30% sau, cel mult, 50% din creditele restructurate au putut fi achitate în continuare de clienţi. Restul au intrat în executare.
Negocierea individuală este şi primul pas pe care cei doi parteneri, debitorul şi banca, trebuie să îl parcurgă, chiar dacă, în cele din urmă, neînţelegerile ajung să fie rezolvate în instanţă.
Avocatul Marius Coltuc spune că băncile sunt mai dispuse să negocieze. Dacă în 2009 concesiile se făceau doar clienţilor bun-platnici, acum creditorii acceptă să scadă costul împrumutului chiar şi restanţierilor.
Potrivit lui Ionuţ Stanimir, şeful comunicării externe a BCR, clienţii băncii au obţinut prin negocieri şi scăderi cu câte 100 de euro a ratei, după diminuarea dobânzii cu circa trei puncte. Printr-un proces se pot câştiga, însă, sume încasate anterior abuziv de bancă.
La finele lunii februarie 2012, aproximativ 708.000 de români cu credite aveau întârzieri la plata ratelor care depăşeau 30 de zile. Numărul restanţelor urcase la peste un milion, valoarea totală fiind de 7,69 miliarde lei.