Sorin Funzăverde: La Congres credeam că PDL mai are o șansă

Sorin Funzăverde: La Congres credeam că PDL mai are o șansă

Fostul prim-vicepreşedinte al PDL Sorin Frunzăverde a declarat aseară, la Antena 3, că la momentul când a avut loc congresul PDL a crezut că această formaţiune politică mai avea o şansă datorită modului în care a avut loc competiţia internă din partid.

Dezbaterile pe cele două moţiuni, între cele două alternative la conducerea PDL sunt motivele care l-au determinat pe Sorin Frunzăverde să creadă că Partidul Democrat Liberal mai are o şansă. Din nefericire, spune Frunzăverde, după acel congres nu s-a întâmplat nimic, adică administraţia publică locală a fost în continuare subfinanţată, în continuare a fost proiectat un buget centralizat în care foarte mulţi bani se dau administraţiei publice centrale nefondat, în continuare se vorbeşte de o regionalizare neeuropeană, atipică pentru Europa. De asemenea, au fost desfiinţate spitale, iar apoi s-a dovedit că nu s-a făcut niciun fel de economie, în timp ce învăţământul a rămas în suferinţă.

Fostul lider democrat-liberal a reamintit şi faptul că în ianuarie a cerut mărirea pensiilor şi salariilor, 'la care a venit imediat reacţia Executivului, care m-a întrebat: de unde? La doar două luni mai târziu, tot Executivul a ieşit în public să spună că există surse pentru mărirea pensiilor şi salariilor'.

'Vorbeam în Biroul Permanent Naţional al PDL, eram, probabil, auzit, însă nu urma niciun demers concret în legătură cu afirmaţiile pe care le făceam. Se trecea la următorul punct de pe ordinea de zi. Ulterior, într-o altă instanţă, probabil informală, formată din membri de partid, se luau alte hotărâri, de cele mai multe ori diferite de ale mele. Probabil a fost nevoie să demisionez din partid pentru ca primarii să primească ceva fonduri', consideră Frunzăverde.

Sorin Frunzăverde este de părere că, în prezent, Partidul Democrat Liberal nu mai are nicio şansă, pentru că actul de guvernare şi comportamentul politic au compromis orice şansă pentru această formaţiune de a rămâne importantă pe scena politică din cauza calităţii actului de guvernare şi a modului în care a existat politic ca principal partid de guvernare.

El a precizat că nu i-a anunţat de intenţia sa de a părăsi partidul nici pe preşedintele Traian Băsescu şi nici pe liderul PDL Emil Boc, dar că a vorbit cu alţi colegi ai săi despre această opţiune. 'O parte din colegii mei şi-a manifestat intenţia de a mă urma, iar o altă parte nu ştia ce să creadă. Nu exclud, însă, ca o grupare din interiorul PDL să creadă, mai departe, că PDL mai are o şansă', a afirmat Frunzăverde. CITIȚI ȘI:

  • ANALIZĂ EVZ. Frunzăverde,explicaţia unei demisii neaşteptate
  • Sebastian Lăzăroiu, declaraţie-şoc: "Frunzăverde e un gunoi.Negocia pe sub masă cu PSD şi PNL"
    • Lăzăroiu: Frunzăverde e pe cale să fie înhăţat de justiţie. S-a refugiat în Opoziţie ca să arate că e persecutat
  • Adriean Videanu: Frunzăverde poate fi partenerul PDL în PNL
  • Blaga: "Frunzăverde a fost important în PDL. Până la a-l face în fel şi chip este un drum lung".
  • Frunzăverde s-a dus la Blejnar cu o "rugăminte"
  • "Statul poliţienesc", spaima lui Frunzăverde
  • Frunzăverde explică plecarea din PDL: "Ne e frică să mai vorbim la telefon"
  • Frunzăverde în gazeta lui Voiculescu: De la exponent al "mafiei PDL" la "voce clară şi minte lucidă" 

Ne puteți urmări și pe Google News