După evoluția suspectă din meciul cu FC Vaslui, portarul Chiajnei va fi dat afară!
- Andrei Călin
- 11 martie 2012, 12:37
Idan Baruch, portarul echipei Concordia Chiajna, a fost concediat după meciul de vineri cu FC Vaslui (4-0 pentru moldoveni).
Prestația pe care a avut-o israelianulul Idan Baruch în meciul cu vasluienii a stârnit multe semne de întrebare. Goalkeeperul în vârstă de 23 de ani s-a chinuit să încaseze trei goluri și a fost schimbat la pauză de antrenorul Laurențiu Reghecampf. „Este primul hat-trick pe care îl văd la un portar. Are o singură scuză, o fi jucat la pariuri”, a declarat Mihai Stoica, la postul Digi Sport. Conducerea echipei Concordia Chiajna a decis să îi rezilieze contractul lui Barduch, cel care a fost ținut în brațe de Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan, datorită relației de prietenie pe care aceștia o au cu tatăl fotbalistului.