Actorul George Piştereanu mizează pe dance

Actorul George Piştereanu mizează pe dance

Tânărul actor a vorbit pentru EVZ şi despre noul videoclip în care apare, dar şi despre piesa în care va putea fi văzut în curând.

Noua colaborare a lui George Piştereanu, aceea cu cântăreaţa Ellie White, în al cărei nou videoclip, "Sete de noi", actorul apare, nu este o reorientare în carieră, asigură el. Explică şi cum s-a ajuns la această colaborare. "Managerii noştri s-au înţeles, mie mi-a plăcut foarte mult melodia, pe care o cunoşteam, de altfel, şi mi-a plăcut că o melodie dance are un mesaj destul de romantic şi puternic", a detaliat George Piştereanu pentru "Evenimentul zilei". În videoclip, Ellie White şi George Piştereanu, actorul favorit al cântăreţei după cum declară ea, formează un cuplu. Un scurtmetraj realizat în Franţa pe ţeavă În ceea ce priveşte filmele, actorul, cunoscut pentru rolurile lui dramatice (deţinut problemă în "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, lungmetraj premiat la Berlinală, şi infractor care se ocupă de traficul de persoane în "Loverboy", de Cătălin Mitulescu, selectat la Cannes anul trecut), este relativ reţinut. "Deocamdată, am un proiect de scurtmetraj în Franţa şi cam atât vă voi spune. Proiectul nu se va lansa ca un film de lungmetraj. Proiectele de scurtmetraj au un alt parcurs, va merge la festivaluri şi, dacă va fi foarte bun, veţi auzi de el cu siguranţă". În ambele lungmetraje în care a jucat, Piştereanu a avut o relaţie specială cu personajul interpretat de Ada Condeescu. Vor forma un cuplu actoricesc pe termen lung? "Fiecare rol pe care l-am avut cu Ada, respectiv cele două, a fost o plăcere. Dacă destinul ne va aduce împreună din nou pe marile ecrane, o voi face cu mare plăcere", susţine Piştereanu. Deocamdată, actorul nu are în lucru niciun lungmetraj. "Sunt în anul al treilea la UNATC şi o să am lucrarea de licenţă şi acolo o să vă aştept şi pe dumneavoastră. Este un spectacol într-un act de (Teodor – n.r.) Mazilu, «Frumos e în septembrie la Veneţia» şi îl voi juca cu o colegă", lansează o invitaţie Piştereanu. Cât despre cei doi infractori pe care i-a jucat, ambele roluri i-au făcut plăcere şi niciunul dintre personaje nu l-au intrigat. "Fiecare rol are frumuseţea şi greutăţile lui. Eu le-am privit cu interes pe ambele", accentuează actorul. Are vreun tip anume de personaj pe care şi-ar dori să îl joace? "Din păcate, actorii nu au opţiunea de a-şi alege personajele. Nu ştiu, nu mă gândesc în felul ăsta, pentru că nici lumea cinematografiei nu e în felul acesta, de a ne alege personajele, după cum spuneam. Orice proiect va veni şi mi se va părea potrivit pentru a-l juca, îl voi alege şi îl voi juca cu maxim interes", promite actorul. Ambele filme în care a jucat au avut câte o piesă rap pe coloana sonoră. Este George Piştereanu un amator al genului? "Da. Îmi place rap-ul, ascult rap, dar nu a ţinut de mine alegerea piesei de pe film", explică tânărul actor. Viaţa lui nu s-a schimbat odată cu succesul dobândit întâi la Berlin şi la Cannes, apoi în ţară. "Sper ca şi pe viitor să se schimbe cât mai puţin", susţine George Piştereanu. Succesul, însă, nu a trecut necontestat. A avut reacţii ciudate din partea spectatorilor? "Mi-a făcut plăcere să aud păreri pro şi contra, ceea ce înseamnă că filmul nu a lăsat pe nimeni indiferent", se declară mulţumit Piştereanu. Actor în căutarea unui text bun Se apropie premiile Gopo, distincţiile acordate de cei din industria filmului din România. Se aşteaptă ca prestaţia lui din "Loverboy" să fie recompensată de un astfel de trofeu? "Evident că mă aştept. Sper să primească", afirmă Piştereanu. Unde mai poate fi văzut, dincolo de videoclip şi de cele două lungmetraje? "În piesa de teatru de licenţă. În rest, deocamdată caut un text bun", declară actorul. Nu are favoriţi din generaţia mai veche a teatrului, favoriţi alături de care şi-ar dori să joace. "Nu am idoli, nu am un actor cu care prefer să joc, dar orice colaborare cu ei mă va face să învăţ lucruri noi", precizează George Piştereanu

INTERPRETARE Rolul din "Loverboy" "Personajul Luca (cel interpretat de George Piştereanu în filmul "Loverboy" - n.r.) are o logică foarte clară. E pe drum tot timpul. E un băiat care caută să fie fericit. Aleargă mereu. Când rămâne pe loc, e el singur cu gândurile lui şi asta e greu. (…) Personajul e ca un ogar. Fuge şi asta şi adrenalina îi dau sentimentul că trăieşte tare. Pentru mine, în momentele în care rămânea nemişcat, liniştit, el chiar avea nevoie de ea (Veli, personajul interpretat de Ada Condeescu - n.r.), ca un copil mic, să o ţină în braţe", spunea regizorul Cătălin Mitulescu despre protagonistul său imediat după premiera de la Cannes a filmului.

"Nu am idoli, nu am un actor cu care prefer să joc, dar orice colaborare mă va face să învăţ lucruri noi.“ GEORGE PIŞTEREANU, actor

Ne puteți urmări și pe Google News