Încă un poliţist condamnat

Încă un poliţist condamnat

Judecătorii Tribunalului Dolj l-au condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pe agentul care a cerut 300 de euro şpagă unui şofer pentru a nu-i reţine permisul de conducere.

Poliţistul Cristian Denis Durău, arestat preventiv la sfârşitul anului trecut după ce a luat şpagă de la doi şoferi, a fost găsit vinovat şi condamnat de judecătorii Tribunalului Dolj pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În urma cercetărilor făcute de procurori s-a stabilit că agentul Durău s-a dus până acasă la unul din şoferi, unde a primit 250 de lei. În plus, s-a mai stabilit că, în aceeaşi zi, a cerut şi primit de la alt şofer două sticle de whisky, tot pentru a nu-i reţine permisul. Miercuri, Tribunalul Dolj s-a pronunţat şi l-a condamnat pe agentul de poliţie Cristian Denis Durău. Potrivit reprezentanţilor instanţei, judecătorii au ţinut cont de conduita bună a poliţistului înainte de săvârşirea infracţiunii, de faptul că prejudiciul a fost recuperat şi de comportarea sinceră a acestuia în cursul procesului. El a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de doi ani şi opt luni. sursa: gds.ro

Ne puteți urmări și pe Google News