Social
Scurgere de GAZE LA O GRĂDINIȚĂ. Copiii au fost trimiși acasă
- Cristina Lica
- 20 februarie 2012, 12:17
Azi-dimineață, s-a produs o scurgere de gaze la o grădiniță din centrul Piteștiului, iar copiii au fost trimiși acasă.
Avaria s-a produs la conducta de gaze care alimenta grădinița. În jurul orei 7.00, îngrijitoarea a simțit miros de gaze și a sunat la 112. La fața locului a sosit o echipă mixtă de la Electrica, Distrigaz și pompieri, care a constatat că, din cauza căderilor de zăpadă de pe acoperiș, conducta care alimenta unitatea fusese avariată. Pentru a nu repeta episodul de la Sighet, cursurile au fost suspendate, iar copiii au fost trimiși acasă de educatoare, unde vor rămâne până la finalizarea anchetei.
Recomandările noastre