Ambasadorul britanic: Mai puţine ordonanţe de urgenţă înseamnă investitori străini mai fericiţi

Ambasadorul britanic: Mai puţine ordonanţe de urgenţă înseamnă investitori străini mai fericiţi

Ambasadorul britanic în România, Martin Harris, susţine, pe blogul său, că ordonanţele de urgenţă ale guvernului român nu sunt apreciate de oamenii de afaceri britanici şi nu sunt de dorit, pentru buna funcţionare a mediului investiţional din România.

Presa a scris, azi, că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut guvernului să folosească mai puţine ordonanţe de urgenţă. "Această veste va fi salutată de investitorii britanici din România. Una dintre cele mai importante preocupări ale companiilor britanice este nevoia de predictibilitate în legislaţie", subliniază diplomatul, pe blogul său.

Problema cu ordonanţele de urgenţă este că, prin natura lor, ele introduc schimbări bruşte ale regulile existente, fără a oferi prea mult timp pentru consultări. Acest lucru înseamnă că o firmă poate descoperi, brusc, că toate regulile pe care şi-a construit planul afacerii nu mai sunt valabile. Urgenţe reale De asemenea, guvernul nu are timp întotdeauna, în astfel de circumstanţe, să verifice impactul pe care îl au măsurile nou introduse. Aşadar, folosirea excesivă a acestor ordonanţe de urgenţă creşte riscul pentru investiţiile în România şi face climatul investiţional mai puţin atractiv, susţine Martin Harris.

"Dorinţa premierului Ungureanu de a limita folosirea ordonanţelor de urgenţă pentru cazurile de urgenţă adevărată va introduce mai multă ordine în procesul legislativ şi va face România un loc mai bun pentru investiţii şi afaceri", conchide ambasadorul britanic.

Ne puteți urmări și pe Google News