Sorin Oprescu, despre gazonul de pe "Naţional Arena": "Să mor dacă mă aşteptam să arate aşa"

Sorin Oprescu, despre gazonul de pe "Naţional Arena": "Să mor dacă mă aşteptam să arate aşa"

Entuziasmat de felul în care arată gazonul de pe "Naţional Arena", primarul Sorin Oprescu a folosit o expresie deloc academică.

Steliştii s-au liniştit în privinţa gazonului de pe "Naţional Arena", pe care se va desfăsura meciul cu Twente, din şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa (pe 16 februarie, de la ora 22.05, în direct la Pro TV). Gigi Becali a inspectat ieri arena, împreună cu Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi cu Sorin Oprescu, primarul Capitalei. Radu Popa, directorul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, s-a opus ca Becali să testeze gazonul cu ziariştii după el, motivând că suprafaţa de joc trebuie protejată. Gigi a reacţionat cum ştie el mai bine: "Lasă că plătesc eu dacă îl strică". Puşcăriaşii, chemaţi şi la Mogoşoaia Becali a ţinut să iasă în evidenţă şi a scos din buzunar 1.000 de euro pe care i-a dat muncitorilor prezenţi acolo. Primarul Sorin Oprescu a fost atât de uimit de starea terenului încât a uitat de poziţia pe care o ocupă şi a folosit un limbaj ca la uşa cortului: "Să mor dacă mă aşteptam să arate aşa bine gazonul". După ce la mijlocul săptămânii, deţinuţii de la Penitenciarul Jilava au deszăpezit gazonul de pe "Naţional Arena", ieri, 200 de deţinuţi au repetat operaţiunea la baza sportivă de la Mogoşoaia, acolo unde se vor antrena "roş-albaştrii". Anghel Iordănescu a reafirmat ideea că steliştii au şansa să îşi încheie exilul dacă îşi vor achita datoriile pentru arena din Ghencea. "Problema ţine de patronul echipei. Echipa are nevoie de baza de pregătire de acolo, de hotel, de restaurant. E vorba de confortul jucătorilor",a afirmat "Tata Puiu". LEGE Instalaţia de încălzire, obligatorie pe viitor Programat să se reia pe 25 februarie, returul Ligii I va fi amânat. O decizie definitivă se va lua pe 17 februarie, în cadrul Comitetului Executiv al FRF. Viorel Duru, directorul de licenţiere din cadrul FRF, a spus ieri că existenţa sistemului de încălzire a terenurilor nu este obligatorie pentru ediţia 2012-2013, dar în viitor va fi o condiţie obligatorie. "Există o hotărâre a Comitetului Executiv care prevede ca începând cu sezonul 2012-2013, care ia startul la 1 iulie 2012, stadioanele din Liga I să aibă sistem de încălzire a terenului. Aceasta nu va fi o condiţie de eliberare a licenţei pentru sezonul 2012-2013, întrucât noi încheiem procesul de licenţiere la 31 mai 2012", a declarat Duru. Pe viitor, cluburile vor trebui să investească aproximativ 140.000 de euro în această instalaţie şi să-şi acopere un număr minim de locuri în funcţie de capacitatea fiecărui stadion în parte. "Să mor dacă mă aşteptam să arate aşa de bine gazonul. Instalaţia de încălzire funcţionează.“ SORIN OPRESCU, Primarul Capitalei

Ne puteți urmări și pe Google News