Djokovici l-a învins pe Nadal: "Îmi pare rău că nu au fost doi câştigători astăzi"
- Sorin Breazu
- 30 ianuarie 2012, 10:40
Sârbul Novak Djokovici s-a impus în finala cu Rafael Nadal, după un război peste fileu care a durat şase ore.
Sârbul Novak Djokovici a demonstrat ieri - dacă mai era nevoie o demonstraţie din partea unui jucător care a câştigat 70 din cele 76 de meciuri disputate în 2011 - că este stăpânul absolut al tenisului masculin în acest moment. Belgrădeanul de 24 de ani a ieşit învingător din capcanele întinse de inepuizabilul Rafael Nadal în finala de la Melbourne şi s-a impus cu scorul de 5-7, 6-4, 6-2, 6-7 (5), 7-5, după 5 ore şi 50 de minute de joc.
Cu toate că a prins o zi extraordinară, ibericul a părăsit arena "Rod Laver" cu capul plecat, gândindu- se probabil cum a scăpat printre degete victoria. Djokovici a ajuns la cel de-al şaptelea succes consecutiv în faţa superstarului din Mallorca, strângând diferenţa în palmaresul confruntărilor directe la doar două lungimi (14-16).
Nadal a pierdut trei finale de Mare Şlem la rând
Spaniolul a început mai bine meciul. Djokovici şi-a căutat ritmul, însă nu l-a găsit în primul set (5-7).
Treptat, sârbul a început să facă tot mai puţine greşeli. Rezultatul: două seturi câştigate clar de numărul 1 mondial.
"Nole" şi-a menţinut nivelul jocului la cote înalte şi în runda a patra, însă Nadal s-a agăţat cu disperare de fiecare punct. A împins meciul într-un tie-break, care părea doar o halucinaţie la scorul de 4-4, când sârbul a avut trei mingi de break - salvate magistral de Nadal. Djokovici: "Îmi pare rău că nu au fost doi câştigători astăzi"
În decisiv, Nadal a preluat iniţiativa. A condus cu 4-2, însă liderul ATP nu s-a dat bătut. Djokovici s-a trezit din pumni şi l-a făcut KO pe iberic, exact atunci când acesta se simţea cel mai aproape de victorie. "Rafa" a pierdut un meci în care nu a fost cu nimic mai prejos decât adversarul său, iar "Nole" a recunoscut asta, după ultimul schimb de mingi.
"Îmi pare rău că nu au fost doi învingători în această seară. Rafa a fost incredibil. Meciul a fost incredibil", a spus, epuizat, Djokovici.
SCHIMBARE DE LIDER
Regina Victoria de Belarus
Jucătoarea bielorusă Victoria Azarenka este noua senzaţie a tenisului feminin.
Jucătoarea născută la Minsk, în urmă cu 22 de ani, a împuşcat doi iepuri dintr-un singur foc sâmbătă: a câştigat primul ei titlu de Mare Şlem, spulberând-o în finala de la Melbourne pe rusoaica Maria Şarapova, scor 6-3, 6-0, şi a urcat, în premieră, pe prima poziţie în ierarhia WTA.
A zdrobit-o pe Şarapova în doar o oră şi 20 de minute
Partida de pe "Rod Laver Arena" a fost echilibrată doar în prima jumătate de oră. La scorul de 3-3, bielorusa a început să impună un ritm infernal, lovind fără milă cu reverul.
Şarapova a riscat şi a greşit mult mai mult decât adversara ei, în faţa căreia mai pierduse două finale, iar până la final nu a mai reuşit să îşi treacă în cont niciun game.
Bielorusa, care este mai bogată cu 2,3 de milioane de dolari în urma succesului, a progresat enorm în ultimii doi ani. Azarenka avea un psihic foarte slab, pierzând o sumedenie de partide pe care le controla din cauza nervilor şi a lipsei de încredere.
Sâmbătă, la Melbourne, "Vika" nu a arătat ca o debutantă într-o finală de Mare Şlem, însă a recunoscut, după meci, că a fost foarte nervoasă. "Am avut emoţii uriaşe. Înainte de meci, eram atât de nerăbdătoare să intru pe teren încât mi se părea că timpul stă pe loc. Am muncit atât de mult ca să ajung aici, iar faptul că am reuşit să câştig turneul mă face incredibil de fericită", a declarat noul lider mondial.
11 milioane de dolari a câştigat până acum Victoria Azarenka din tenis. Sportiva are doar 22 de ani
Fraţii Bryan, învinşi în finală
Indianul Leander Paes şi cehul Radek Stepanek, parteneri pentru prima oară la un turneu de Mare Şlem, au reuşit surpriza în finala de dublu masculin şi iau învins pe marii favoriţi: fraţii americani Bob şi Mike Bryan.
Gemenii au pierdut partida cu scorul de 6-7 (1), 6-2, ratând, în acelaşi timp, şansa de a deveni cel mai titrat duo din istoria tenisului. Cei doi au 11 titluri de Grand Slam în palmares şi câştigaseră de fiecare dată la Melbourne, în ultimii şase ani, cu excepţia turneului din 2008.