EXCLUSIV. Serghei Mavrodi, creatorul celui mai mare sistem piramidal din lume: "Scopul meu final e Apocalipsa financiară"
- Ana Bâtc ă
- 14 ianuarie 2012, 09:24
La cei 56 de ani ai săi, Serghei Panteleevici Mavrodi are la activ cel mai mare sistem piramidal din lume, prin care circa 30 de milioane de persoane din Rusia şi fostele republici URSS şi-au pierdut banii în 1994 şi peste patru ani petrecuţi la închisoare.
El spune că, în MMM-2011, noul sistem piramidal pe care l-a început acum un an, oamenii din orice ţară, inclusiv din România, pot câştiga dobânzi de până la 60% pe lună. El spune, într-un interviu în exclusivitate pentru "Evenimentul zilei", că urmăreşte să distrugă acutalul sistem financiar şi să includă toţi banii lumii în MMM, într-un cuvânt - Apocalipsa financiară. EVZ: MMM-2011 vine cu un nou sistem, comparativ cu vechiul MMM. Este mai puţin riscant? Serghei Mavrodi: În primul rând, pe site-ul meu avertizez în legătură cu toate riscurile de pe lume care ar putea fi. Aşadar, totul este cinstit, sunteţi avertizaţi în legătură cu toate pericolele, iar mai departe decideţi singuri dacă merită să riscaţi pentru o dobândă de 20-30% pe lună sau nu. Dobânda reală ajunge chiar până la 60% pe lună. Asta referitor la chestiunea legată de fraudă.
Referitor la riscuri. Cum lucrează MMM-2011? Imaginaţi-vă o casă de ajutor reciproc gigantică: astăzi ajuţi tu, mâine vei fi ajutat! Un mare dulap comun, în care toată lumea îşi depune şi îşi scoate permanent banii. Ai depus astăzi 100 de dolari. Vrei să iei mâine 200 de dolari? Îi vei primi din acest dulap. E clar că banii din dulap nu sunt suficienţi pentru toată lumea, dar acest lucru s-ar observa doar dacă toţi vor vrea să-şi ia banii în acelaşi timp. Dar aşa ceva nu se întâmplă niciodată în practică. Doar în caz de panică. Morala: nu intraţi în panică, comportaţi-vă cu calm şi inteligenţă şi totul va fi extraordinar.
Acestea sunt toate riscurile. Un pericol este posibilitatea apariţiei panicii. Dar, vreau să subliniez că panica este distructivă pentru orice structură financiară, nu doar pentru MMM. Până în prezent, lucrurile merg ca ceasul. Toţi primesc dobânzi de la 20% până 60% pe lună. Nu a existat nicio problemă. Şi ritmul creşte. La sfârşitul anului trecut, în sistem participau deja 10 milioane de persoane. Oamenilor nu le este frică să-şi piardă banii, aşa cum s-a întâmplat în cazul MMM, în 1994? Evident că le este frică. Dar oamenii văd că lucrurile merg foarte bine şi intră. Cu atât mai mult că, în 1994, MMM nu s-a prăbuşit de unul singur. Sistemul a fost distrus de autorităţile ruse. MMM o încurca să jefuiască populaţia, în condiţiile începerii liberalizării monedei. În dosarul meu penal există rapoarte ale guvernatorilor din regiuni către preşedintele Boris Elţân referitor la cum merge "operaţiunea de distrugere a MMM". Aşa că, nu există nicio îndoială.
Acum, autorităţile nu vor mai reuşi să repete acest lucru. Toţi participanţii sunt împărţiţi pe celule, iar banii acestora se păstrează în conturile persoanelor fizice din aceste celule. Nu există companie, nu există un cont bancar unic, nu există un birou. Nu există nimic! E o pânză de păianjen în care te rătăceşti. Nu ai ce să închizi şi ce să interzici. Nu poţi închide ceva ce nu există.
Piramida financiară este legală? Piramidele financiare în sine nu sunt interzise prin lege. Mai mult decât atât, nimeni nu ştie ce sunt de fapt piramidele financiare. Nu există un asemenea concept în legislaţie. De obicei, piramidele sunt asociate cu fraudele, dar aceasta este deja o altă problemă. În acest caz, nu există nicio fraudă. Totul este sincer, deschis şi transparent. Şi toată lumea este avertizată de la bun început în legătură cu riscurile. Aşa că totul este absolut legal. Pur şi simplu, persoanele fizice îşi transmit una alteia unităţi monetare fără nicio condiţie, garanţie şi promisiune. Ce poate fi ilegal aici? Principiul? Cum poţi interzice aşa ceva?
Nu vă este frică fiţi condamnat din nou? Pentru ce? Eu nu încalc legea. Pentru ce să fiu judecat? Mai mult decât atât, eu fac un lucru bun: ajut oamenii. Pentru ce să fiu condamnat? Cât timp credeţi că va exista MMM-2011? Până când va cuprinde întreaga lume. Ceea ce este posibil. Oamenii primesc de la 20% până la 60% pe lună dobândă. Unde aţi mai văzut asemenea dobânzi? În mod natural, toţi oamenii vor începe să-şi pună banii aici, pe măsură ce se vor convinge că este real. Trăim în era internetului, nu există graniţe... Aşa că, va dura până când va cuprinde întreaga planetă.
Şi chiar şi după aceea sistemul nu se va prăbuşi, ci dimpotrivă, va deveni mai puternic. Absolut! Cercul se va închide, căci în dulap vor fi banii întregii lumi. Dacă cineva scoate bani şi îi dă altcuiva cumpărând ceva, acel om îi returnează imediat înapoi în sistem. Va fi un cerc închis.
Aici se va încheia prima parte. Sistemul financiar mondial actual, profund nedrept, va fi în esenţă distrus. Apoi, eu voi trece la cea de-a doua parte construind ceva nou pe baza rămăşiţelor sistemului vechi. Scopul meu final este Apocalipsa financiară. Acest scop va fi atins. Din ce ţări provin participanţii la această piramidă financiară? Din toate ţările. Din toată lumea. Trăim în era internetului, repet. Nu există graniţe! Citiţi şi:
- Cel mai mare joc piramidal din istorie, pe cale să se repete
- Dezastrul Caritas din '92 se poate repeta. Diferenţa: în locul lui Stoica sunt trei cetăţeni maghiari
- Dramă de proporţii: 8.000 de înşelaţi la Caritas-ul unguresc
- "FNI"-ul altora. "Piramide" care au făcut istorie