Plasturele cu nicotină nu previne recidiva

Plasturele cu nicotină nu previne recidiva

Persoanele care au renunţat la fumat folosind produse cu nicotină, de tipul plasturilor sau al gumei de mestecat, au aceleaşi şanse de recidivă ca şi cei care au renunţat fără ajutor, arată un studiu recent al cercetătorilor americani.

În urma studiului publicat luni în varianta on-line a revistei ştiinţifice Tobacco Control, citată de Los Angeles Times, s-a descoperit că aceste produse, dar şi alţi înlocuitori ai nicotinei din ţigaretă nu previn reluarea viciului de către foştii fumători. O treime din fumători au recidivat Dintre cei 787 adulţi monitorizaţi, care au renunţat la fumat în ultimii doi ani, aproape o treime au recunoscut că s-au reapucat de fumat. Cei care au folosit plasturi, gumă de mestecat, inhalatori sau spraiuri nazale cu nicotină erau la fel de predispuşi la recidivă ca şi cei care au renunţat fără ajutor, spun cercetătorii de la universi tăţile Harvard şi Massachusetts. Noile descoperiri sunt în vădit contrast cu rezultatele mai multor teste clinice realizate înainte ca produsele să primească aprobarea FDA (Food and Drug Administration) în aniii ‘90. Testele arătau că voluntarii au şanse de trei ori mai mari să renunţe definitv la fumat decât cei care nu folosesc astfel de produse. Bani „aruncaţi” pe tratament Studiul publicat luni este în acord cu alte cercetări realizate în ultima perioadă, ce au găsit puţine beneficii, sau chair niciun beneficiu în cazul acestor produsele atunci când ele erau folosite de fumători în viaţa reală. „Speram ca rezultatele să fie total diferite”, a declarat Gregory N. Connolly, unul dintre autorii cercetării de la Harvard. „Am condus un program de tratament timp de mai mulţi ani şi s-au investit milioane în servicii de tratament”, a adăugat Connolly, citat de New York Times. Potrivit studiului americanii cheltuiesc anual peste 1,5 miliarde de dolari pe produse cu nicotină, mare parte în cadrul programelor naţionale de sănătate.