Instabilitatea situaţiei din Orientul Mijlociu, criza din zona euro, perioada de după alegerile din SUA, schimbările din Coreea de Nord, China, Egipt şi Venezuela sunt doar câteva dintre riscurile care ameninţă securitatea mondială, în 2012, potrivit Grupului Eurasia.

Grupul american de consultanţă politică Eurasia a dat publicităţii un raport privind riscurile globale în 2012, luând în considerare evenimentele politice şi economice previzibile, în întreaga lume.

Cea mai importantă temă la nivel mondial în 2012: liderii politici importanţi se vor concentra pe probleme privind stabilitatea economică internă, în detrimentrul securităţii internaţionale, într-un moment în care politica are un impact fără precedent asupra economiei globale. În primul rând, se pune punct, în mod formal, "erei 11 septembrie", moment în care liderii lumii au încercat să separe globalizarea de problemele securităţii internaţionale.

1. Sfârşitul epocii "9/11". Evenimente esenţiale în acest context au marcat finalul erei "11 septemrbie": uciderea lui Osama bin Lade, retragerea trupelor americane din Irak şi stabilirea unui termen limită pentru a se pune capăt războiului din Afganistan. În 2012, lăsăm în urmă războiul contra teroriştilor. Toate aceste evenimente au fost benefice pentru economie. Dar ce urmează ridică semne de întrebare. Până acum, economiile au condus pieţele, iar securitatea naţională a condus geopolitica. Băncile au angajat economişti şi s-au îngrijorat în privinţa sectorului privat, guvernul a angajat analişti politici şi s-a temut pentru soarta sectorului public. În prezent, situaţia s-a schimbat, iar politica şi economia se suprapun aproape perfect.

2. Punctul Zero şi Orientul Mijlociu. Inabilitatea sau lipsa voinţei puterilor mondiale de a-şi asuma noi responsabilităţi şi riscuri, în toată lumea, în 2012. Europenii pot să-şi rezolve problemele, dar rămâne de văzut dacă va reuşi; Asia are probleme structurale şi mai mari, dar pe termen lung. În alte regiuni, America Latină, Eurasia, Africa, geopolitica nu va fi atât de turbulentă. Deşi, ca de obicei, Orientul Mijlociu este un caz special: acolo rămân probleme nerezolvate religioase, sectariene şi etnice, neexistând, deocamdată, un cadru de securitate regională. Vechile regimuri autocrate sunt tot mai şubrede, în contextul valurilor de proteste, iar noile regimuri "democratice", instalate la putere, trebuie să facă faţă unor provocări uriaşe. După primăvara arabă, SUA are o influenţă redusă dramatic în regiune. Alungarea de la putere a lui Hosni Mubarak în Egipt, aliatul principal al Washingtonului, tensiunile cu Israelul, scepticismul tot mai mare al Arabiei Saudite referitoare la intenţiile americanilor şi dorinţa de a evita un conflict în Iran sunt punctele principale. Actorii regionali, Turcia, Arabia Saudită şi Iranul, sunt cei care rămân în prim planul jocurilor politice şi de securitate din Orientul Mijlociu. Turcia se prezintă ca fiind încrezătoare în propriile forţe, un nou model islamic de modernizare, democraţie şi dinamism economic. Arabia Saudită, dimpotrivă, vrea să-şi extindă influenţa în Consiliul de Cooperare din Golf, pentru a contracarea presiunea americană pentru reforme rapide, în special în monarhiile din regiune. Iranul crede că retragerea SUA din zonă este un câştig al Teheranului şi că Teheranul ar fi fost sursă de inspiraţie pentru primăvara arabă.

În Siria, sunt şanse mici să se poarte negocieri importante între Assad şi opoziţie, în ciuda acţiunilor de spriijin din exterior pentru înlăturarea preşedintelui de la putere. În acest context, procesul iniţiat de Liga Arabă va continua, fără a produce o rezoluţie credibilă pentru criza siriană. Frustrarea creată din cauza impasului prezent ar putea atrage confruntări regionale, cu Iranul care să-l susţină pe Bashar al-Assad şi Turcia care să fie de partea rebelilor, avertizează analiştii. Orientul Mijlociu ar putea fi sursă de conflict în 2012, având în vedere situaţia din Libia, Yemen sau Bahrain. 3. Crizele din zona euro. Crizele economice dintre trecutul apropiat: din Mexic, din zona Asiei de Est sau cea din Rusia, au avut toate un numitor comun - Departamentul Trezoreriei americane a jucat un rol important în însănătoşirea financiară. Acest lucru nu se va întâmpla, însă, în cazul crizei din zona euro. Washingtonul va vorbi pe tema asta, dar va lăsa pieţele să decidă mersul economiei, iar China nu se va implica, după cum a aflat recent preşedintele Nicolas Sarkozy. Nu există nici o altă soluţie, care să vină de pe pieţele dezvoltate sau cele emergente ale lumii. Europa este, însă, cea mai avansată şi instituţionalizată regiune din lume, aşa că dorinţa politică şi economică de a susţine zona euro va oferi suficient spaţiu pentru ca Banca Centrală Europeană să intervină şi să ajute statele membre să depăşească acest impas. Cel mai mare risc pentru Europa în 2012 nu este fragmentarea zonei euro (ieşirea Greciei) sau dezintegrarea (ieşirea Italiei şi Spaniei). Pericolul real este stagnarea. Există voci care susţin că întreaga criză din zona euro trebuie rezolvată rapid, pentru a se evita colapsul proiectului european, dar politicienii importanţi ai UE nu văd situaţia în acest fel. În Germania şi în alte state de bază, la Comisia Europeană şi la BCE există un consens în privinţa nevoii de a face mai mult pentru a se evita dezastrul, dar se menţine presiunea asupra pieţei, de adoptare a măsurilor de austeritate şi depăşire a impasului politic pentru o uniune fiscală. Cancelarul german Angela Merkel vorbeşte despre această cale şi afirmaţiile sale trag un semnal de alarmă în această problemă. Analiştii cred, însă, că "formula Merkel" ar putea asigura continuarea incertitudinii în mediul de afaceri, aşa cum a existat în 2011. Ca urmare, găsirea unei soluţii sustenabile, pentru împrumuturile externe către ţările membre şi pentru uniunea fiscală, vor fi mai dificile, mai costisitoare şi mai puţin eficiente, până la urmă.

O posibilă recesiune în Europa va face ca aceste planuri să fie mult mai greu de aprobat de parlamentele naţionale sau de alegători în diverse referendumuri. procesul va fi unul mai scump, pentru că noua reformă se va extinde dincolo de sumele necesare pentru ajutorarea Greciei, Portugaliei sau Irlandei. Abordarea actuală, prin care este privilegiată austeritatea fiscală mai presus de orice altă măsură va face ca nemulţumirea oamenilor şi manifestaţiile să continue, la fel ca lipsa încrederii între statele bogate şi cele sărace, o contractare a creşterii economice şi alte efecte serioase asupra pieţei şi încrederii firmelor.

În cursul anului 2012, zona euro va încerca să găsească o soluţie proprie şi va evita, cel mai probabil, evenimente remarcabile pe piaţa internă. Dar riscurile pe termen lung nu vor dispărea. Problemele economice nu sunt încă rezolvate şi toată această incertitudine ridică semne de întrebare asupra pericolului de recesiune, care nu va face decât să înrăutăţească situaţia.

4. Perioada de după alegerile prezidenţiale din SUA. Fără îndoială, această campanie prezidenţială din SUA va fi una dintre cele mai urâte din istoria modernă a Statelor Unite, spun experţii americani, care susţin că partizanatul nu va face altceva decât să accentueze proasta "dispoziţie politică" în care se află ţara. Performanţele economice slabe şi disfuncţionalităţile politice de la Washington vor înrăutăţi lucrurile. Dra nu alegerile reprezintă cel mai mare pericol în 2012, spun analiştii, ci ceea ce va urma după. Cursa pentru Casa Albă va fi una strânsă, între Mitt Romney, candidatul care va câştiga primarele republicanilor, şi democratul Barack Obama. În cele opt săptămâni dintre începutul lunii noiembrie, când au loc alegerile prezidenţiale, şi finalul lui 2012, trebuie luate decizii economice importante. Există multe incertitudini pe termen scurt. Deciziile legate de cele 5.000 de miliarde care trebuie economiste la buget, prin creşteri de taxe şi reduceri bugetare, trebuie adoptate în această perioadă. Firmele şi investitorii vor avea nesiguranţă în domeniul taxelor, contractelor guvernamentale şi impactul acestor politici asupra creşterii economice, de-a lungul întregului an. Vor exista puţine semnale sau indicii, pe parcurs, legate de modalitatea în care s-ar putea rezolva aceste probleme.

5. Coreea de Nord - implozie sau explozie. Deşi procesul de tranziţie a puterii pare a fi încheiat fără probleme, trebuie să ţinem cont de faptul că regimul de la Phenian este cel mai opac şi nimeni nu ştie cu adevărat ce se întâmplă de fapt acolo. Coreea de Nord este o putere nucleară, iar provocările făcute pe plan internaţional sunt o tradiţie pentru această ţară. Kim Jong-un va rămâne, probabil, la conducerea ţării, dar este puţin probabil ca tânărul de 28 de ani să fie cu adevărat cel care conduce ţara. Cei din jurul său, aproape sigur susţinuţi de China, au decis că această soluţie este cea mai bună pentru moment. În lunile care vin, n-ar trebui să fim surprinşi să vedem "acte externe provocatoare", care trebuie să demonstreze că guvernul este puternic şi nu trebuie luat în derâdere.

6. China - tensiuni regionale. Există riscul ca Beijingul să producă o supriză neplăcută anul acesta, având în vedere naţionalismul tot mai mare din ţară, tranziţia politică şi incapacitatea de a rezolva dezbaterile interne despre rolul Chinei în lume. Aşadar Beijingul va fi mai capabil să facă faţă provocărilor, una âcte una, în lunile următoare, folosindu-se atât de puterea sa navală, cât şi de cea economică. Un răspuns dur al chinezilor la un incident pe mare, în care a fost implicat un aliat al americanilor, ar oferi un test semnificativ pentru adminsitraţia Obama, care s-ar afla sub presiunea alegerilor pentru un răspuns ferm, ceea ce ar putea spori tensiunile din regiune.

7. Pakistan - extinderea revoltelor. Instabilitatea internă creşte, pentru că tensiunile dintre liderii militari şi civili se intensifică, iar extremiştii continuă să-şi extindă prezenţa în zone importante ale ţării, iar criza economică lasă guvernul fără posibilitatea de a asigura servicii publice esenţiale. Înrăutăţirea relaţiilor cu SUA este un factor în plus de anxietate.

8. Tranziţia din Egipt. Consiliul militar suprem devine din ce în ce mai rigid şi mai agresiv, considerând activişti ca fiind duşmanii lor şi ignorând cererile lor, pentru a evita schimbările reale. În ciuda unui parteneriat informal cu puternica Frăţie Musulmană, armata pare incpabilă să marginalizeze alianţa dintre protestatarii islamişti şi cei sulari, fără a apela la violenţă. Ceea ce va submina popularitatea armatei şi va îngreuna sarcina de rezolva mişcările de protest.

9. Populism în creştere în Africa de Sud. O luptă strânsă pentru conducerea Congresului Naţional African va sta în calea dezvoltării economice, acum, când criza euro atârnă greu pe umerii valutelor sud-africane.

10. Alegeri fără miză în Venezuela. În 2012, perspectivele sunt sumbre, atât politic, cât şi economic, cu sau fără Hugo Chavez, preşedintele care a anunţat anul trecut că duce o luptă cu cancerul. În 7 octombrie, alegerile prezidenţiale sunt importnate. Dacă Chavez va rămâne sănătos, va câştiga, probabil, scrutinul, după o cursă care se prevede a fi strânsă. Popularitatea sa a rămas la peste 50%, în ciuda dificultăţilor majore cu care se confruntă ţara, iar guvernul se va angaja în cheltuieli mari, pentru a atrage cât mai mulţi alegători, în perioada electorală. Pe lângă alegerile din Mexic, Venezuela, Kenya, Taiwan şi Egipt, vor exista tranziţii politice în state precum SUA, China, Rusia, Franţa, care reprezintă, împreună, aproape jumătate din PIB-ul mondial şi 4/5 din Consiliul de Securitate al ONU. Efectele acestor alegeri se vor vedea, însă, abia în 2013.

Dezmembrarea zonei euro este riscul cel mai exagerat dintre toate, în 2012. Este construit de observatori europeni, în special britanici, care nu prea agreează zona euro. Dar dorinţa politică de a păstra moneda unică europeană este puternică, deocamdată. Trebuie însă restructurată "maşinăria instituţională a Europei", în viitor, conchid analiştii de la Grupul Eurasia.