Tragedie în Raliul Dakar. Un motociclist a murit în prima etapă
- Sorin Breazu
- 2 ianuarie 2012, 09:49
Raliul Dakar, cea mai importantă competiţie de anduranţă a sporturilor cu motor, a început cu o veste foarte proastă. În prima etapă, care a măsurat doar 57 de kilometri, motociclistul argentinian Jorge Boero, în vârstă de 38 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident.
Sportivul a murit în urma unui traumatism toracic suferit în urma unei căzături la doar doi kilometri de linia de sosire. Medicii, care au ajuns repede la locul accidentului, nu au reuşit să îl resusciteze, Boero suferind şi un stop cardiac.
Argentinianul, care avea o fiică de doi ani şi era căsătorit, era la a doua prezenţă în Raliul Dakar, competiţie mutată în urmă cu câţiva ani în America de Sud din cauza ameninţărilor cu atentate teroriste pe care le-a primit caravana în nordul Africii.