Surse: DNA cere de la Parchetul General dosarul „Votul din Diaspora”

Surse: DNA cere de la Parchetul General dosarul „Votul din Diaspora”

Potrivit unor surse judiciare citate de Realitatea TV, DNA suspectează existența unor fapte de corupție în timpul organizării votului pentru alegerea președintelui din noiembrie 2014.

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a anunțat, în urmă cu dpuă săptămâni, că s-au primit foarte multe sesizări despre modul cum s-au organizat votul în Diaspora. Tiberiu Nițu  a explicat, la sediul CSM, că a fost începută urmărirea penală in rem, respectiv împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal. Șeful Ministerului Public preciza atunci că sesizările sunt îndreptate împotriva miniștrilor care, în opinia petiționarilor, au avut atribuții în organizarea alegerilor.

"Au fost foarte multe sesizări depuse de diferite persoane. (...) S-a început urmărirea penală cu privire la faptă și s-au solicitat relații la alte autorități și ancheta se va desfășura în continuare cu privire la faptă, împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal. (...) Sesizările sunt îndreptate împotriva miniștrilor celor care, în opinia petiționarilor, au avut atribuții de a organiza alegerile", a afirmat Nițu, adăugând că au fost foarte multe sesizări încă din primul tur de scrutin.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a anunțat, joi, că  s-au primit foarte multe sesizări  despre modul cum s-au organizat votul în Diaspora. În acest sens se fac cercetări în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale în Diaspora.

 

Tiberiu Nițu  a explicat, la sediul CSM, că a fost începută urmărirea penală in rem, respectiv împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal.

 
 

Șeful Ministerului Public a precizat că sesizările sunt îndreptate împotriva miniștrilor care, în opinia petiționarilor, au avut atribuții în organizarea alegerilor.

"Au fost foarte multe sesizări depuse de diferite persoane. (...) S-a început urmărirea penală cu privire la faptă și s-au solicitat relații la alte autorități și ancheta se va desfășura în continuare cu privire la faptă, împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal. (...) Sesizările sunt îndreptate împotriva miniștrilor celor care, în opinia petiționarilor, au avut atribuții de a organiza alegerile", a afirmat Nițu, adăugând că au fost foarte multe sesizări încă din primul tur de scrutin.

- See more at: http://www.dcnews.ro/tiberiu-ni-u-vot-diaspora-a-inceput-urmarirea-penala-in-rem-pentru-organizarea-alegerilor-preziden-iale_460034.html?#sthash.bxCJunVT.dpuf