ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum i-a pedepsit Înalta Curte pe cei care au fost la Referendum de partea lui Traian Băsescu

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum i-a pedepsit Înalta Curte pe cei care au fost   la Referendum  de partea lui Traian Băsescu

Vineri, 24 octombrie 2014, Istoria României moderne a înregistrat o premieră absolută: 288 de persoane din județele Teleorman, Vrancea, Olt și Dolj au fost luate de acasă la trei noaptea, urcate în autocare şi deplasate la Bucureşti într-o coloană avînd antemergător o maşină a Poliţiei şi încheietor o Salvare.

Persoanele respective nu comiseseră nici o infracţiune.

Pur şi simplu, ele nu se prezentaseră la vot, în 29 iulie 2014, ziua  Referendumului.

Preşedinţii secţiilor de votare le trecuseră însă ca fiind prezente.

Ne puteți urmări și pe Google News

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a găsit de cuviință să le aducă la București pentru a le audia ca martore într-un soi de Bumbești Livezeni juridic.

Deoarece la Înalta Curte nu era spațiu pentru această audiere în masă, Ședința a fost mutată la Curtea militară de Apel.

Evenimentul, unic în Istoria României moderne, premergător, probabil, unei Şedinţe de judecată pe Arena Naţională, cu acuzații stînd în picioare pe teren, martorii stînd pe vine  la galerie și judecătorii așezați comod în fotolii de piele,  în loje, a devenit Breaking News pe toate televiziunile de ştiri.

Descumpănită de noutatea evenimentului – transformarea unui Proces într-o demonstraţie hollywoodiană de forţă – presa n-a explicat despre ce-a fost vorba din punct de vedere juridic.

O scurtă prezentare a faptelor se impune pentru a ne face o imagine asupra caracterului abuziv, aberant și electoral al Operațiunii din 24 octombrie 2014, desfășurate sub înalta aprobare a președintei ÎCCJ, Livia Stanciu.

Pe  7 octombrie 2013 DNA a încheiat şi trimis în instanţă Dosarul  poreclit de presă, după bunul ei obicei de a prescurta totul, ca să nu fie nevoie de prea mult efort dinspre consumatori, al Referendumului.

În realitate, Dosarul cu pricina nu e al Referendumului din 2012, ci al lui Liviu Dragnea, acuzat de iniţierea şi coordonarea Referendumului din vara lui 2012.

Celelalte 74 de persoane, şefi de secţie de votare şi membri ai secțiilor, sunt garnitura la marea friptură care Acuzarea lui Liviu Dragnea.

La vremea respectivă, m-am numărat printre puţinii jurnalişti care au citit Rechizitoriul, un Document de aproape 522 de pagini.

La B1 tv, televiziune la care mai colaboram, am susţinut, ca jurnalist fan înrăit al probelor, că acuzaţia adusă lui Liviu Dragnea nu are temei în probele din Dosar. Indiscutabil, Referendumul fusese fraudat. Nu însă de un singur om, cum încerca să ne convingă Rechizitoriul, ci de o întreagă maşinărie USL-istă, care cuprindea primari, preşedinţi de consilii judeţene, conducerea USL, în frunte cu Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Din toată această maşinărie, procurorul Lucian Papici, autorul Rechizitoriului,  găsea de cuviinţă să trimită în judecată un singur om.

Celelalte persoane implicate, de la Victor Ponta pînă la preşedinţii Consiliilor judeţene, primari PSD – apăreau ca fără nici o legătură cu fraudarea. Părea că pur și simplu în 29 iulie 2012, zi crucială pentru USL, întreg activul PSD, în frunte cu Victor Ponta, plecase în Bahamas, în vacanță.

Imaginea Fraudei era absurdă:

O singură persoană se apucase de capul ei să fraudeze Referendumul.

Cele 522 de pagini ale Rechizitoriului făceau ca Documentul să impresioneze la prima vedere. Cine nu-l parcurgea rămînea cu convingerea că în cele 522 de pagini se găseau dovezi zdrobitoare în sprijinul acuzaţiei că Liviu Dragnea de unul singur şi de capul lui iniţiase şi coordonase fraudarea Referendumului pe întreg teritoriul naţional: mărturiii din teritoriu că Liviu Dragnea  ordonase  celor din comisii să treacă pe liste, ca votanţi, morţii şi absenţii, stenograme ale dialogurilor dintre Liviu Dragnea şi subordonaţii din teritoriu, însemnări secrete ale secretarului general al PSD.

Deschizînd volumul numit Rechizitoriu, simţeai nevoia să-ţi faci cruce.

Din cele 522 de pagini doar 40 erau dedicate Cazului  Liviu Dragnea.

Din acestea 40 de pagini, doar jumătate se ocupau de probe.

Celelalte conțineau considerațiile sociologice, filosofice şi politologice ale procurorului.

482 de pagini, într-un fel, întreg Rechizitoriul, se ocupau de fraudarea Referendumului în  unele secţii de votare din Olt, Vrancea, Teleorman, Gorj. Mai precis, se ocupau de dovedirea  că-n respectivele secţii de votare fuseseră trecute ca  prezente la Referendum persoane care nu fuseseră, fie pentru că nu putuseră să se deplaseze în ziua respectivă, fie pentru că erau plecate din ţară.

Sau fie pentru că-l boicotaseră.

Sute de pagini înşirau nume de persoane care nu votaseră, deşi fuseseră trecute că votaseră, descriau cum procedaseră membrii secţiilor de votare care fraudaseră Referendumul.

74 de persoane – preşedinții  şi membrii acestor secţii - au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de fraudare a Referendumului. Aşa cum am arătat şi la vremea respectivă, din faptul - adevărat şi dovedit - că în secţiile de votare respective fusese fraudat Referendumul, nu însemna în chip automat că Liviu Dragnea iniţiase şi dirijase asta.

Din punct de vedere juridic, dar şi jurnalistic, era nevoie de dovezi.

Aceste dovezi – repet – lipseau.

Rechizitoriul mai conţinea o bizarerie.

Cerea instanţei să fie chemate la Proces, drept martori,  506 persoane din localităţile suspectate, pentru a depune mărturie că n-au fost la vot, deşi au fost trecute ca prezente la vot. Rechizitoriul cuprindea o listă cu aceste persoane, începînd cu nr. 1, Alexandru Coşeru din Bucureşti şi terminînd cu Elena Mărgărit, satul Peşteana Jiu,  comuna Bîlteni, județul Gorj. Sunt persoanele care, în vara lui 2012, au fost interogate la ieşirea din biserică, în văzul satului, de către procurorii DNA, într-o acţiune corectă juridic, dar atît de proastă ca imagine că înhățată de propaganda USL-istă, a fost una dintre cele responsabile de incredibila victorie a USL la scrutinul din decembrie 2012. N-a fost prea greu propagandei USL să prezinte acţiunea asta, corectă juridic, drept pedepsirea celor care votaseră împotriva lui Traian Băsescu. Astfel, acţiunea otova a DNA , aparent în favoarea lui Traian Băsescu, l-a lovit cumplit pe acesta şi, mai ales, a lovit cumplit PDL.

Vineri, 24 octombrie 2014, 288 din cele 506 persoane care au declarat, în vara lui 2012, procurorilor că n-au fost la Referendum, deşi ele erau trecute ca prezente, au fost aduse la Înalta Curte la cererea procurorilor DNA pentru a confirma judecătorilor că n-au fost la vot.

Despre Operaţiunea autobuzul, presa aflată în cîrdăşie cu DNA a scris şi vorbit multe lucruri. Deşi pretins de înaltă ţinută, această presă n-a explicat despre ce persoane era vorba. S-a lăsat să se înţeleagă că e vorba de persoane care au fraudat Referedumul. Nu. E vorba de 288 persoane dintre cele 506 impuse ca martore de către DNA, pentru a dovedi în instanţă că au fost trecute drept prezente în chip fraudulos.

De ce e importantă precizarea asta?

Din mai multe  motive:

Cele 288 de persoane au depus mărturie și în  Dosarul lui Liviu Dragnea. Nu aşa cum au scris unii,  că au îndeplinit ordinele lui Liviu Dragnea, ci pur şi simplu că n-au fost la vot, deşi au fost trecute ca prezente. Numărul lor uriaș are o vădită semnificație propagandistică: Amploarea Fraudării de către PSD a Referendumului.

 

2. Persoanele aduse cu noaptea-n cap sunt martori şi nu acuzaţi. Ele au fost cărate la Bucureşti cu noaptea-n cap şi pentru că au boicotat cu sau fără voia lor Referendumul. Altfel spus, vina lor a constat în faptul că n-au ascultat de sloganele propagandei PSD de a merge la vot. Fiind vorba, aşadar, de cetăţeni care n-au avut altă vină decît aceea de a fi fost trecuţi, fără voia, şi fără ştiinţa lor pe liste, ca prezenţi, propagandei PSD i-a venit ca o mănuşă Operaţiunea ÎCCJ pentru a face caz de abuzurile Justiţiei împotriva celor care au votat împotriva lui Traian Băsescu, deşi, culmea! persoanele respective au respectat, voit sau nu, îndemnul lui Traian Băsescu de a boicota Referendumul.

 Procesul Referendumului durează de un an aproape. Programarea audierii în masă a martorilor putea fi făcută înaintea campaniei electorale sau după campanie.

A fost făcută însă acum cu o săptămînă înaintea primului tur, perioadă de maxim impact al oricărei diversiuni.

Într-un gest penibil  de a justifica Operațiunea Audierea în masă, Livia Stanciu, preşedintele I.C.C.J., a declarat presei că Justiţia din România nu ţine cont de efectele electorale ale acţiunii ei.

Sub același semn a fost pusă și incredibila decizie a Înaltei Curți de a programa Procesul Ani versus Klaus Iohannis pe 18 noiembrie 2014, a treia zi după turul al doilea de scrutin al prezidențialelor.

Justiţia din România e oarbă.

Da, dar aşa cum am mai scris, aude.

Aude ce i se ordonă.

Şi-n 2014 i s-a ordonat să se implice în campania electorală.

Unii spun că Acţiunea în forţă a Justiţiei a avut drept scop să intimideze alegătorii PSD să iasă la vot.

Alţii spun că,  dimpotrivă, astfel de abuzuri au menirea de a scoate alegătorii PSD la vot.

Nu puțini susțin că alături de spectacolele hollywoodiene ale  DNA, acțiunile Înaltei Curți sunt menite să căpușeze campania electorală, favorizîndu-l pe Victor Ponta în detrimentul celorlalți candidați.

Indiferent de efectele electorale un lucru e limpede:

Astfel de Operaţiuni publice, indiferent dacă sînt sau nu corecte din punct de vedere juridic, sînt dezastruoase pentru încrederea românilor în Justiţie.

Procurorii DNA, ca şi judecătorii de la Înalta Curte nu trăiesc însă într-un glob de sticlă. În orice moment ei pot fi puşi cu botul pe labe de către Penali. Pentru ca să nu se întîmple aşa, ei au nevoie ca de aer de credința opiniei publice româneşti că sunt corecţi, cinstiţi şi profesionişti, că nu se vîră în păruiala electorală.

Implicarea evidentă a DNA, a Justiţiei în general în campanie, semnele tot mai clare că magistraţii vor să ne pună preşedintele,  riscă să ducă la pierderea încrederii din partea opinie publice.

Şi cînd magistraţilor li se va pune la îndoială independenţa, tare  mă tem că nu va avea cine să-i apere.