În două luni, doi infractori recidiviști și-au măcelărit familiile. Unul s-a sinucis. Ambii, consumatori de droguri, au ieșit din pușcărie pentru bună purtare. Un reputat medic psihiatru ne explică de ce au ajuns acești oameni să ucidă cu sânge rece

Un pușcăriaș recidivist periculos și-a masacrat, miercuri noaptea, bunica, mătuşa şi vărul. Asasinul fusese eliberat condiționat, pentru bună purtare, în urmă cu o săptămână, din Penitenciarul Galați, unde făcuse trei ani de închisoare pentru tâlhărie. Era cunoscut cu probleme psihice şi consumator de droguri. Ştefan Alexandru Stoica neagă crimele după ce a fost audiat peste opt ore de procurori şi criminalişti. Loviturile aplicate cu cuţitul direct în inimă au grăbit moartea a două dintre victime, bunica de 81 de ani şi vărul de 19 ani. A treia victimă, mătuşa lui de 58 de ani, a fost omorâtă cu mai multe lovituri de ciocan în cap. Mobilul crimei a fost, pare-se, pensia pe care cele două femei doar ce o primiseră. S-a întâmplt în Constanța.

În urmă cu o lună și jumătate, Florin Marcu, un bărbat din Râmnicu Sărat, județul Buzău, și-a omorât concubina și cele două fiice, după care s-a sinucis în arest, după două tentative neizbutite, injectându-și o doză letală de insulină. Sinucigașul era, de asemenea, consumator de droguri și recidivist, fiind condamnat pentru viol și proxenetism. Dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru specializat în suicidologie, explică de ce societatea românească nu-i poate vindeca și reeduca pe acești oameni.

Nu există prevenție psihiatrică!

Întrebarea pe care ți-o pui când citești în presă despre cineva că a comis o faptă criminală cu violență și – în același timp – suferea de o boală psihică e dacă problema lui de sănătate mintală a prilejuit, cumva, fapta.

„Indiferent ce vor spune ONG-urile pentru combaterea discriminării, indiferent dacă asta supără pe cineva, există afecțiuni psihiatrice care asociază o rată mai mare de comportament antisocial. Ce ar trebui să faci cu astfel de oameni? Prima regulă e prevenția. Prevenție înseamnă să ai o rețea de psihiatrie socială bine dezvoltată în comunitate și să nu dureze ani până bolnavul e văzut de un specialist. Are România așa ceva? Nici pe departe!”, este vehement dr. Gabriel Diaconu.

Injecție de calmare și ciorbă de întreținere

Primele determinante ale asocierii între psihopat și crima pe care o comite sunt sfertodoctismul și sărăcia. Variabilele care conduc la o boală psihică sunt cunoscute odată ce dai genetica la o parte, spune psihiatrul.

„Pauperitatea. Consumul de alcool. Abandonul școlar și familial. Consumul și traficul de droguri. Munca la negru. Alienarea socială. Un stat care le cunoaște și nu face nimic să intervină în ele este un stat complice. În al doilea rând, odată ce o persoană a primit un diagnostic, sau are o condiție medicală care o pune la risc să comită fapte antisociale, instituția medico-legală psihiatrică ar trebui să-și facă datoria și – prin lege – să poată interveni pentru instituirea unei conduite de tratament. Legea nu există, pentru că România nu are legi care să oblige pe cineva care a primit – să zicem – un diagnostic de pedofilie, dar nu a comis încă o crimă sexuală – viol, pornografie pe internet ș.a.m.d. să se înroleze într-un program terapeutic! La noi în spitale ai injecția la intrare și marmita cu ciorbă în continuare”, se enervează specialistul.

În pușcărie numai de reeducare nu ai parte

„Evaluările psihologice făcute prin diverse secții de psihiatrie nu sunt standardizate și au aceeași valoare pe care o are o fițuică de ziar în ce-ar trebui să fie abilitatea de-a prezice, să zicem, riscul de agresiune al unui individ or potențialul lui de violență. Aceleași evaluări psihologice ar trebui făcute și în cazul în care iei în grijă omul odată ce a comis fapta antisocială și e în mediul carceral. Psihiatria/ psihologia de mediu carceral sunt specialități în specialități și - în România - mult prea puțin cultivate”, explică dr. Gabriel Diaconu.

Altfel spus, în spatele fiecărui gest de recidivă, că vorbești de criminalul care omoară după ce-a ieșit din pușcărie sau de violatorul care face o nouă victimă după ce și-a ispășit pedeapsa pentru ultima faptă, ai niște specialiști care ar trebui să inventarieze riscul de recidivă.

„Teoretic, ei există, dar practic lipsesc cu desăvârșire în ponderea pe care o au, atât moral cât și legal. Nu poți să nu observi eșecul lamentabil al instituției penitenciare din România de-a fi un mijloc de reabilitare”, taie psihiatrul nodul gordian.

Încurajarea la recidivă

Unde sunt programele de legătură pentru cineva care iese din închisoare – să zicem – cu bune intenții? Cei medicați pe perioada încarcerării nu-și vor continua medicația odată ajunși în libertate. Nici psihiatrii nu se grăbesc să aibă pacienți delincvenți. Verdictul medicului psihiatru este crunt: „E o dramă ale cărei proporții își arată, ușor-ușor, colții, o problemă de sănătate publică ale cărei ramificații se văd după două decenii de erodare premeditată a sistemului de psihiatrie socială, fie ea ambulatorie sau rezidențială. Singurul loc unde bolnavul psihic, și criminal în același timp, mai are vreo șansă la servicii e tot închisoarea. Și ca să ajungă acolo este obligat, sau mai bine zis încurajat pasiv, la recidivă!”.