Judecătoarea Elena Brîndușa Gheorghe de la Tribunalul București a a motivat decizia de arestare preventivă în cazul lui Mircea Băsescu și a lui Marian Căpățână. Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia Tribunalului în urma căreia a fost arestat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare.

Potrivit încheierii Tribunalului București, în analiza făcută, judecătorul de drepturi şi libertăţi se raportează, în acest sens, la următoarele: denunţurile şi declaraţiile martorilor denunţători, declaraţiile inculpaţilor date în faţa organului de urmărire penală, precum şi cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale, înscrisurile de la dosar.

• Pe baza acestora judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, în ciuda atitudinii de negare a săvârşirii vreunei infracţiuni, probele administrate fundamentează suspiciunea rezonabilă a săvârşirii de către aceştia a activităţii pretins infracţionale reţinute în sarcina lor.
• Judecătorul are în vedere înregistrările convorbirilor purtate de inculpaţi cu martorii denunţători, transcrise în conţinutul proceselor-verbale aflate la dosar, dar şi înscrisuri, precum şi declaraţii, inclusiv ale inculpaţilor care prin faptul contrazicerii lor de către alte mijloace de probă atestă intenţia acestora de ascundere a realităţii.

 

Acuzații au contestat înregistrările, instanța a respins cererile: Sunt probe!

Potrivit judecătoarei Elena Br]ndu;a Gheorghe, în ceea ce priveşte înregistrările puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către denunţători, al căror caracter legal şi a căror utilizare ca probe, a fost contestată de către inculpaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi priveşte această contestare ca lipsită de temei, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 139 alin. 3 C.p.p., potrivit cu care înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Prin chiar maniera de reglementare a textului sus menţionat, s-a dorit garantarea şi respectarea de către stat a obligaţiei pozitive de a apăra dreptul prevăzut de art. 8 din CEDO, fiind admisă de lege posibilitatea unei persoane pusă în faţa unei situaţii infracţionale de a folosi înregistrarea imaginii sau comunicării pentru a revela această infracţiune. A restrânge o astfel de posibilitate la situaţiile în care este vătămat în mod direct un drept al respectivei persoane, nu poate fi apreciat în consonanţă cu intenţia legiuitorului care a vizat prin dispoziţia mai sus menţionată nu numai părţile, ci şi alte persoane care au purtat convorbiri sau comunicări cu terţii.

• Respectivele înregistrări, supuse exigenţelor legale ce reglementează supravegherea tehnică, ca metodă specială de cercetare, au fost ulterior certificate de procuror conform reglementărilor în materie. Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv.

Potrivit încheierii, "prin chiar declaraţiile lor, inculpaţii au recunoscut că au existat acele întâlniri cu persoanele despre care se susţine că au „cumpărat influenţa”, precum şi aceea că s-a remis suma de bani ce ar forma, în opinia parchetului, obiectul traficului de influenţă, însă această sumă ar fi fost primită cu titlu de împrumut de către inculpatul Căpățînă Marian Adrian. În dovedirea acestui caracter legitim al primirii banilor s-a încercat acreditarea ideii că respectiva sumă ar fi fost destinată participării la o licitaţie organizată în vederea vânzării utilajelor şi licenţei de producţie la societatea Aversa."

• Împrejurarea că nu există un înscris care să ateste încheierea unui astfel de contract de împrumut ori martori care să declare despre această convenţie, context în care împrumutătorilor le-ar fi fost practic imposibil să dovedească achitarea vreunei sume de bani către inculpatul Căpățînă Marian Adrian iar acesta nu ar fi avut nici un temei juridic în baza căruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestei sume de bani (în condiţiile în care suma totală vizată se ridică la 600.000 euro, între părţi nu există o relaţie apropiată, nu s-a stabilit cu ocazia „acordării împrumutului” o dată scadentă ori plata vreunei dobânzi, deşi chiar inculpatul Căpățînă Marian Adriana afirmat despre persoanele respective că s-ar ocupa cu ….), precum şi aceea că respectivii bani au fost daţi cu … luni înainte de organizarea licitaţiei şi nu au fost folosiţi, potrivit propriilor susţineri ale inculpatului Căpățînă Marian Adrian., în acest scop, lipsesc de credibilitate aceste apărări.

 

Cum a  motivat instanța

Ele sunt contrazise şi de discuţiile înregistrate şi redate în procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală din conţinutul cărora rezultă că banii au fost primiţi pentru a fi utilizaţi de către o persoană care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei în care era judecat Anghel Sandu sau a celor chemaţi să soluţioneze diferite cereri în legătură cu arestarea preventivă a acestuia.

• Implicarea inculpatului Băsescu Mircea şi împrejurarea că acesta a primit parte din suma respectivă în scopul de a-şi vinde influenţa asupra unor funcţionari însărcinaţi cu atribuţii referitoare la eliberarea lui Anghel Sandu, în accepţiunea textului art. 291 CP, rezultă cu claritate din declaraţiile martorilor şi din procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale şi telefonice (…). Maniera în care a fost abordată de către interlocutori problema legată de sprijinul pe care inculpatul Băsescu Mircea a înţeles să îl acorde, nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora.
• Existenţa, în paralel, a unor demersuri ale inculpatului Băsescu Mircea în sensul semnalării către organele judiciare a exercitării de presiuni asupra sa din partea membrilor familiei numitului „ Băsescu Mircea” nu este incompatibilă cu acţiunile presupus ilicite ale acestuia, fără a avea relevanţă, sub acest aspect, momentul în care s-au făcut respectivele demersuri şi forma sub care s-au concretizat.

 

Judecător: Există probe care duc la presupunerea rezonabilă că Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro

Potrivit instanței, din materialul probator existent la dosar, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră "că există în cauză probe care conduc la o presupunere rezonabilă că în perioada …2011 – ….2012 inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 euro de la Anghel Florin, prin intermediul lui C.M.A., în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de A.S., precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă lui A.S., fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, pentru faptul că a intermediat remiterea banilor, C.M.A. însuşindu-şi suma de 350.000 euro din totalul de 600.000 euro primit de la A.F"

• O analiză riguroasă se impune în verificarea cerinţei subsecvente a textului legal mai sus enunţat (art. 223 alin. 2 din N.C.pr.pen.), respectiv, privarea de libertate a inculpaţilor este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
• Din acest punct de vedere, judecătorul de drepturi şi libertăţi se raportează, pe de o parte, la criteriile enunţate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptei presupus săvârşite, modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, anturajul şi mediul din care provin inculpaţii, antecedentele lor penale, alte împrejurări privitoare la persoana acestora.
• Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, are în vedere că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.

 

"Există o stare de pericol social"

În consecinţă, se poate considera că există o stare de pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială la care şi art. 1 din N.C.pr.pen. se referă, ca urmare a lăsării în libertate a inculpaţilor - fie prin activitatea acestora posterioară faptei, fie prin reacţia declanşată în cadrul societăţii de fapta comisă.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO în această materie, Curtea a statuat în mod constant în sensul că din cauza gravităţii deosebite şi a reacţiei publicului faţă de acestea, unele infracţiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant şi suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe ameninţată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, cauza Letellier vs. Franţa din 26.06.1991).

Or, faptele, presupus săvârşite de inculpaţi, sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii; în consecinţă, lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea inculpaţilor în libertate la momentul procesual de faţă ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase - generând astfel un sentiment acut de insecuritate.

Chiar dacă presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate susţine că trecerea timpului a diluat pericolul social generat, întrucât ar însemna să se ignore nu numai caracterul evident clandestin al unor astfel de acţiuni, contextul, modalitatea şi mai ales momentul în care s-a ajuns la devoalarea acestora, dar şi impactul mai mult decât actual şi de rezonanţă în societatea românească.

Este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală, nefiind admis să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz pentru a se vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

Prin urmare, judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor şi autorităţilor statului de drept împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire a faptelor cu privire la care există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că au avut loc cu participarea inculpaţilor şi din consecinţele acestora.

Se constată, în cazul tuturor persoanelor implicate, existenţa unor mentalităţi greşite, a unei percepţii eronate şi periculoase asupra actului de justiţie şi organelor abilitate să îl aducă la îndeplinire, dar şi a altor instituţii de cel mai înalt nivel în statul de drept, care impun, raportat şi la impactul faptelor de acest gen asupra opiniei publice, la sentimentul de insecuritate creat în rândul destinatarilor raporturilor penale de conformare, o reacţie promptă şi eficientă din partea autorităţilor.

Nu trebuie ignorat că cei doi inculpaţi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare. O astfel de optică, în care „dreptatea” şi de ce nu, faţă de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite făcute, „libertatea” au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, apare ca inadmisibilă, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importantă, în opinia judecătorului, fiind lezarea încrederii în sistemul judiciar şi în autoritatea judecătorească în condiţiile în care,prin presupusele acţiuni întreprinse, inculpaţii au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societatea democratică.

Toate aceste considerente expuse mai sus, reprezintă în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi temeiuri necesare si suficiente, de natură a impune privarea de libertate a inculpaţilor, măsura arestării justificându-se pentru o bună desfăşurare a procesului penal, în faza de debut a urmăririi penale.

Pentru a se răspunde exigenţelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c CEDO, dar şi solicitării inculpaţilor, prin apărători, judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să analizeze şi posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces (cauza Vrencev c. Serbiei; cauza Lelieire c. Belgiei) pentru că numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat (cauza McKay c. Regatului Unit).

Din acest punct de vedere, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 din N.C.proc.pen. se impune privarea de libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care este necesar să se asigure buna desfăşurare a procesului penal, fără riscul denaturării cercetărilor în cauză. Nu sunt de ignorat, sub acest aspect, relaţiile dintre inculpaţi şi denunţători, ascendentul primilor asupra celorlalţi, interesul urmărit de către cei care au sesizat autorităţile, anume acela al recuperării banilor, posibilitatea influenţării lor.

În consecinţă, luarea faţă de inculpaţii din prezenta cauză a unei măsuri alternative, nu ar fi suficientă la acest moment de debut al procesului penal, urmând să se aprecieze asupra necesităţii luării unei altfel de măsuri pe parcursul procesului penal. Judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaţilor prin privarea lor temporară de libertate.

Apreciind, în lumina celor expuse, că măsura privării de liberate a inculpaţilor este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor, prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în baza art. 226 alin. 1 din N.C.proc.pen. rap. la art. 223 alin. 2 din N.C.proc.pen., va admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor B.M. şi C.M.A., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art. 275 alin. 3 din N.C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi lăsate în sarcina acestuia.