ȘOFER DE AMBULANȚĂ, prins BEAT LA VOLAN. Aproape 140 de conducători de autospeciale au fost AMENDAȚI

ȘOFER DE AMBULANȚĂ, prins BEAT LA VOLAN. Aproape 140 de conducători de autospeciale au fost AMENDAȚI

În 24 de ore, poliţiştii au aplicat 188 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 52 de permise, în cadrul unei acţiuni naţionale desfăşurate de Poliţia Română pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate ambulanţele. Alte 138 de sancţiuni i-au vizat pe șoferii de pe autospeciale. Unul dintre aceștia a fost prins beat la volan.

Poliţia Română transmite că a demarat o acțiune ce vizează salvarea de vieţi, prin depistarea şi tragerea la răspundere a celor care nu respectă regulile de circulaţie şi semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialelor.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, peste 1.000 poliţişti au desfăşurat, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., o acţiune, la nivel naţional, care a vizat respectarea, de către participanţii la trafic, a  semnificaţiei semnalelor acustice şi luminoase ale ambulanţelor care se deplasează la intervenţii cu caracter de urgenţă.

Totodată, poliţiştii au verificat şi respectarea regulilor de circulaţie de către personalul angajat în funcţia de conducător auto al structurilor teritoriale de ambulanţă, atunci când nu se deplasează la intervenţiile care nu impun urgenţă.

Acţiunea s-a soldat cu constatarea a 188 de contravenţii. Totodată, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 52 permise de conducere.

Astfel, poliţiştii au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care nu au respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase ale ambulanţelor care se deplasau la intervenţii cu caracter de urgenţă. Ca măsură complementară, poliţiştii le-au reţinut permisele de conducere.

De asemenea, au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor de ambulanţe, dintre care 61 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 14 pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului, fără dispozitiv sau accesorii de tip „mâini libere”, una pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, una pentru neacordarea priorităţii de trecere (în aceste din urmă cazuri fiind reţinute, ca măsură complementară, permisele de conducere) şi 61 pentru alte abateri.