România anunţă Comisia Europenă: Angajamentul adoptării euro "va deveni obiectiv realizabil şi necesar" în 2019

România anunţă Comisia Europenă: Angajamentul adoptării euro "va deveni obiectiv realizabil şi necesar" în 2019

Data ţintă pentru aderarea României la zona euro este 1 ianuarie 2019, a anunţat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a participat la reuniunea Consiliului ECOFIN şi cea a Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, evenimente care s-au desfăşurat la Bruxelles, relatează Agerpres.

De altfel, România a transmis Comisiei Europene noul program de convergenţă, pentru perioada 2014-2017 şi i-a informat pe oficialii de la Bruxelles că angajamentul de adoptare a monedei euro "va deveni un obiectiv realizabil şi necesar" la data de 1 ianuarie 2019, transmite Mediafax.

"Cadrul macroeconomic din Programul de Convergenţă ia în considerare perspectivele mediului internaţional şi ale economiei europene din prognozele Comisiei Europene. De asemenea, scenariul macroeconomic propus pentru perioada 2014-2017 este convergent cu estimările CE despre evoluţia economiei româneşti. România realizează demersurile pentru participarea la Fondul Unic de Rezoluţie şi va întreprinde paşii necesari în vederea aderării la pilonii Uniunii Bancare. În paralel, progresele economice importante realizate pe parcursul anului 2013 şi estimările privind menţinerea acestei tendinţe şi în anii următori permit un orizont de timp mediu necesar îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi apropierea de convergenţa reală. În acest context, angajamentul Guvernului României de adoptare a monedei euro va deveni un obiectiv realizabil şi necesar la data de 1 ianuarie 2019", se arată în document.

În cadrul reuniunii Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, ministrul Liviu Voinea, guvernatorul român la BEI, a subliniat importanţa accelerării finanţării BEI pentru Republica Moldova în contextul situaţiei din regiune. Preşedintele BEI, Werner Hoyer, a reconfirmat angajamentul BEI pentru susţinerea finanţării de proiecte în Republica Moldova.

Isărescu: 2018 - 2019 pentru la zona euro nu este în afara realităţii

La rândul său, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat că obiectivul de adoptare a monedei unice europene în 2018 - 2019 nu este în afara realităţii, dar are nevoie de un consens politic puternic şi de evaluarea consecinţelor, în special a celor legate de alinierea preţurilor.

"Sprijinim orice obiectiv pe care factorul politic, într-o manieră consensualizată îl va stabili şi ne vom spune părerea dacă este realist sau nu. Despre 2018 - 2019 eu nu cred că este în afară de o anumită realitate, dar este bine, dacă ne ancorăm la acest obiectiv, să punem nişte termene intermediare, pentru că nu se va întâmpla aşa: la 1 ianuarie 2019 vine cineva cu bagheta şi gata, aţi intrat în zona euro. Trebuie să ştie oamenii despre ce este vorba", a declarat guvernatorul BNR, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Mugur Isărescu a precizat că stabilirea obiectivului de adoptare a euro este o chestiune politică, şi nu depinde de BNR sau nu numai de BNR.

"Nu am nimic împotriva ţintelor ambiţioase, dimpotrivă, dacă ele sunt de natură să mobilizeze nu să descurajeze o ţară, un popor, sunt binevenite, dar exact din acest motiv, pentru că întărirea factorilor economici, financiari dar şi sociali politici este o treabă mai complicată, stabilirea obiectivului este, în esenţă, o ţintă politică", a mai spus Isărescu.

În opinia sa, pentru a adopta euro, România are nevoie, pe lângă îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală, şi de apropierea nivelului de dezvoltare de cel din ţările membre ale zonei euro, relatează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News