Ce beneficii avem de pe urma crizei din Ucraina

Ce beneficii avem de pe urma crizei din Ucraina

În agricultură, importuri și chiar în turism, România a avut chiar de câștigat de pe urma problemelor apărute acum două luni în statul vecin.

Dincolo de efectele politice nefaste generate de criza din Ucraina, România a cunoscut și beneficii comerciale în ultimul timp. Mai mult, piețele financiare nu s-au destabilizat, cum se așteptau specialiștii. Export – Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori europeni de porumb și grâu. Odată cu intensificarea conflictului în zonă, ucrainienii țin cu dinții de producția proprie, în ideea că o vor putea valorifica mai bine ulterior. Absența Ucrainei pe piața de export conduce la creșterea prețurilor, de care pot profita producătorii noștri. Dezavantajul României este însă că beneficiul este destul de mic. Neexistând spații de stocare, majoritatea producătorilor au fost forțati să comercializeze producția de anul trecut aproape imediat după recoltă. „Chiar și acest avantaj de creștere de preț trebuie explotat până în luna mai. Ucraina nu se poate spune că a ieșit de pe piețele de export, dar dacă are rezerve va trebui să vândă luna viitoare pentru a își crea capacități pentru recolta nouă”, a explicat pentru EVZ Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. 2014 ar putea oferi României o nouă șansă, deoarece se anunță tot o producție foarte bună. Politic – Pe fondul crizei din Ucraina, NATO și-a intensificat prezența în zona de est a Europei. Comerț - Ca o penalizare la reacția UE față de invazia Crimeii, Rusia a impus o serie de embargouri importurilor din Uniune, cum ar fi în cazul cartofilor. Cum cea mai apropiată și mai mare piață de export de lângă Rusia era România, am avut de beneficiat de produse alimentare mai ieftine. Turism - Porturile ucrainiene la Marea Neagră sunt ocolite de turiști, ceea ce oferă o oportunitate extraordinară Constanței. Recent, peste 40 de nave de croazieră cu turiști americani și germani au anunțat că nu vor mai acosta în Odessa, ci în portul Constanța, din cauza conflictelor din Ucraina. Nu mai puțin de 40.000 de tu riști sunt așteptați să sosească pe această cale, în 2014. Ei vor avea de optat, în ziua în care nava se află în portul Constanța, între o excursie la București, una în Deltă, o excursie la Histria sau un tur al orașului Constanța, cu degustare de vin la Murfatlar. Un curs echilibrat Dincolo de benficiile certe, România a reușit să evite unele pericole care planau în special pe piețele financiare. Leul este chiar mai puternic acum decât era la izbucnirea conflictului din Ucraina. Astfel, la începutul lui februarie cotația oficială era de circa 4,5 lei pentru un euro, în timp ce în prezent este de circa 4,46 lei. Menținerea unui curs valutar echilibrat nu s-a făcut nici cu prețul vânzării unor sume impresionante de valută pe piața interbancară, din partea băncii centrale, și nici cu creșterea dobânzilor la lei. Neafectați de războiul gazelor Războiul gazelor declanșat între Rusia și Ucraina nu a afectat încă România, deși circa 20% din consumul intern de gaze este asigurat din import. Potrivit premierului Victor Ponta, chiar și în cazul în care Rusia ar sista livrările de gaze în Ucraina, am putea rezista fără importuri câteva săptămâni sau chiar luni, din rezervele create. Europa vrea independență de gazul rusesc Pe fondul conflictului din Crimeea, viitorul gazoductului South Stream, conducta cu o lungime de peste 2.400 de kilometri care va lega Rusia de Europa via Marea Neagră, ocolind Ucraina, este pus sub semnul întrebării. În timp ce Rusia a anunțat recent, prin intermediul ministrului rus al Energiei, Alexander Novak, că va continua să implementeze acest proiect, Europa se opune. Zilele trecute, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere statelor membre UE să impună sancțiuni companiilor energetice rusești care lucrează pe piețele europene. De asemenea, rezoluția face un apel către liderii UE să renunțe la proiectul South Stream și să revizuiască sau să suspende acordurile cu Rusia. Acționarii South Stream sunt Gazprom (Rusia), EDF (Franța), Wintershall (Germania) și Eni (Italia).

Ne puteți urmări și pe Google News