Cosmin Contra: „Este cea mai bună echipă din Spania, ba chiar din Europa. E greu de învins, dar nu imposibil”

Cosmin Contra: „Este cea mai bună echipă din Spania, ba chiar din Europa. E greu de învins, dar nu imposibil”

Antrenorul echipei Getafe se va duela, mâine, cu Atletico Madrid, una dintre cele mai puternice formații, ale momentului, de pe „Bătrânul Continent”.

Getafe, formație pregătită de Cosmin Contra, și la care evoluează și atacantul Ciprian Marica, se va duela, mâine, de la ora 20.00, pe teren propriu, cu Atletico Madrid, grupare ce se află pe primul loc în Primera Division și este calificată în semifinalele Ligii Campionilor. „Guriță” a vorbit despre meciul de mâine și a spus că echipa lui Diego Simeone este cea mai bună din fotbalul european.

„Atletico este o echipă în formă, care tocmai a obţinut calificarea în semifinalele UEFA Champions League, dar care merge bine şi în campionat. Chiar dacă este implicată pe două fronturi, gruparea din Madrid a arătat că dispune de un lot valoros, capabil să câştige ambele trofee. De fapt, Atletico este cea mai bună echipă din Spania în acest moment, dar şi din Europa. Cum spuneam, Atletico este o echipă greu de învins, dar nu şi imposibil. Am mare încredere în jucătorii mei, pentru că-i văd cum se mişcă zilnic la antrenament. Este clar că locul nostru trebuie să fie unul mai sus în clasament, suntem în creştere din punct de vedere fizic de la zi la zi, plus că este limpede că nu mai avem voie să facem paşi greşiţi în etapele care au mai rămas de disputat”, a spus Contra la Digi Sport.