O familie refuză școlarizarea celor 12 copii pe motive religioase

O familie refuză școlarizarea celor 12 copii pe motive religioase

O familie din comuna Poiana Stampei, județul Suceava, a refuzat şcolarizarea celor 12 copii pe care îi are pe motiv că aceştia nu au nevoie să înveţe altceva decât cuvântul lui Iisus, iar asta o fac acasă, şi nu la şcoală.

Familia Ţăran este în atenţia autorităţilor sucevene de mai mult de zece ani, de când mama a informat printr-o scrisoare Inspectoratul Şcolar Suceava că refuză să-şi lase copii să frecventeze cursurile. Primarul din Poiana Stampei, Viluţ Mezdrea, a declarat pentru Monitorul de Suceava, că de-a lungul timpului asistentul social din primărie şi reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava şi cel puţin trei psihologi au făcut naveta la casa Ţăran pentru a încerca să-i convingă pe părinţi să-şi lase copii la şcoală, însă fără nici un rezultat. Acum, de vârstă şcolară mai sunt doar trei dintre copiii Ţăran, dar nici unul nu este şcolarizat. Refuză ajutorul de stat Părinţii refuză atât alocaţia copiilor, cât şi orice formă de ajutor de la stat, şi se întreţin crescând capre şi iepuri şi din pachetele de alimente pe care le primesc de la „fraţii menoniţi” de la Suceava. „Ei se pretind neoprotestanţi, penticostali, dar nu sunt în evidenţele niciunei biserici penticostale”, a afirmat primarul. Pastorul penticostal din comună, Marcel Pilug, a confirmat că familia Ţăran nu frecventează această biserică, şi a precizat că doar una dintre fiicele mai mari vine în mod constant aici. „Ei nu vor să colaboreze cu nimeni, doar una dintre fete ţine legătura cu noi. S-au izolat complet, din punct de vedere religios. Noi am încercat să-i convingem să dea copiii la şcoală, dar nu am avut succes”, a mai spus pastorul. Potrivit acestuia, copiii învaţă acasă cu părinţii lor să scrie şi să citească, dar educaţia lor şcolară se rezumă la atât. Menoniţii și „păcatele lumii” Șeful menoniţilor din Suceava, Titus Miller, nu a putut fi contactat. Miller a venit în România din America, împreună cu familia, în anii 1990 şi s-a stabilit la Suceava. Are cinci copii, dar nici unul dintre ei nu merge la şcoala publică. Potrivit Constituţiei din România, dreptul la educaţie este garantat de stat şi este obligaţia părinţilor cetăţeni români este să-şi dea copiii la şcoală. Refuzul se sancţionează, inclusiv cu decăderea din drepturile părinteşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a cerut, Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava să demareze o anchetă de urgenţă în acest caz şi să-i prezinte la zi situaţia copiilor din familia Ţăran.

Ne puteți urmări și pe Google News