ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Liderii PSD au dreptate în cazul Iohannis
- Ion Cristoiu
- 10 februarie 2014, 15:03
Joi, 6 februarie 2014, Delegaţia Permanentă a PNL – forul conducător al partidului între Congrese – a decis nominalizarea lui Klaus Iohannis pentru postul de ministru de Interne şi de vicepremier.
Potrivit algoritmului aplicat la formarea Guvernului Ponta, PNL dispune, printre alte posturi în Cabinetul USL, de un post de ministru de Finanţe şi, corespunzător, unul de vicepremier cu Finanţele şi Economia, şi un post de ministru de Interne. Anterior, postul de vicepremier fusese deţinut de Daniel Chiţoiu, care era, în acelaşi timp, şi ministru de Finanţe. Postul de ministru de Interne a fost ocupat de Radu Stroe. Prin demisiile celor doi, au devenit vacante două posturi de miniştri şi unul de vicepremier. Delegaţia Permanentă a propus o schimbare în structura Guvernului. Ministrul de Interne să ocupe şi postul de vicepremier pe domeniile Finanţe-Economie. Până acum, repet, ministrul Finanţelor era cel care ocupa şi postul de vicepremier. Guvernul României are în structura sa trei posturi de vicepremieri: Vicepremier cu administraţia locală, care e şi ministrul Dezvoltării – Liviu Dragnea, vicepremier cu Siguranţa Naţională şi Ordinea Publică – Gabrie Oprea, care n-are însă nici un minister condus direct. Am făcut această incursiune plicticoasă în realitatea Guvernului pentru a arăta că obiecţia liderilor PSD privind dificultăţile de modificare a structurii Guvernului sunt întemeiate. Tot liderii PSD au atras atenţia că, potrivit Constituţiei şi legilor ţării, Klaus Iohannis nu poate fi în acelaşi timp şi primar şi ministru. Avertismentul a venit în replică la declaraţia lui Klaus Iohannis că nu este dispus să renunţe foarte uşor la postul de primar. Domnia sa a invocat posibilitatea unui soi de interimat ca urmare a unui aranjament. Jurnalişti şi politicieni au identificat la iuţeală nominalizarea lui Klaus Iohannis în Guvern drept un şah dat lui Victor Ponta. Desigur, Crin Antonescu n-a ostenit a justifica mişcarea drept o întărire a coloraturii liberale a Guvernului Ponta, vizibil social-democrat, prin dominarea autoritară a acestuia de către premierul Victor Ponta şi, prin prestaţia de ochi de mort a lui Daniel Chiţoiu. Klaus Iohannis a parvenit ca prim-vicepreşedinte al PNL în februarie 2013, urmare a unei lovituri meşterite de Crin Antonescu pentru a contracara mediatic pierderea înregistrată prin disidenţa Tăriceanu-Chiliman. Klaus Iohannis nu e ceea ce se cheamă liberal din tată-n fiu. Putea fi la fel de bine, dacă ne gândim la activitatea sa anterioară, prim-vicepreşedinte al PDL, sau al PNŢCD sau chiar al PSD. E limpede că prin nominalizarea lui Klaus Iohannis Crin Antonescu a vrut o întărire o imagine PNL în Guvern şi nu a politicii PNL. În acest context, jurnaliştii şi politicieni anti-PSD au purces rapid la o reevaluare a lui Klaus Iohannis. Plecând de la regula Duşmanul duşmanului nostru e amicul nostru, s-a ajuns la prezentarea luărilor de poziţie ale liderilor PSD într-o lumină niţel minimalizatoare, prin reducerea lor la un contraatac drept răspuns la atacul lui Crin Antonescu. Indiscutabil, nimeni n-a spus făţiş că ar fi posibilă o manevră prin care Klaus Iohannis ar rămâne un timp şi primar şi ministru. Cum însă chestiunea n-a fost discutată în sine, ci doar sub aspectul de reacţie PSD-istă, s-a putut crea impresia falsă că, în cazul Klaus Iohannis, ar fi posibil un aranjament câtă vreme aceasta ar fi o lovitură împotriva lui Victor Ponta. Indiferent de motivele reacţiilor lor, liderii PSD au dreptate şi trebuie sprijiniţi în acţiunea lor. Au dreptate în cazul funcţiei de vicepremier. Structura Guvernului a fost aprobată de Parlament. Pentru a respecta voinţa PNL, USL ar trebui să se prezinte în Parlament cu o nouă structură a Guvernului. Asta nu numai că ar lăsa impresia unui efort de munte care se screme să nască un şoricel, dar mai mult, ar însemna o tulburare gravă a apelor în USL prin scoaterea din joc a lui Gabriel Oprea. În chestiunea incompatibilităţii, indiferent de motive, liderii PSD au dreptate. Pentru a respecta decizia PNL sunt câteva posibilităţi: 1) Klaus Iohannis să renunţe la postul de primar. 2) Klaus Iohannis e numit ministru prin interpretarea abuzivă a Legii aruncând responsabilitatea respingerii în curtea lui Traian Băsescu. 3) Se adoptă o Ordonanţă de Urgenţă. Dintre acestea, deşi prima pare cea mai uşoară, socotind că primarul Sibiului nu lasă postul sigur pentru unul vremelnic, e cea mai greu de realizat. Vehiculată de unii, idea unei Ordonanțe de Urgență e catastrofală: S-ar crea impresia unei Legi date pentru un singur om. O asemenea impresie ar afecta atât USL (s-ar alimenta campania vizând abuzurile unei majorități zdrobitoare), cât și PNL (partidul ar trece drept unul care șantajează PSD pentru a-și rezolva interesele politicianiste, iar Klaus Iohannis, drept unul care a cerut o Lege pentru a i se face un hatâr). S-ar comite un grav abuz antidemocratic. Imposibilitatea ca un ins să fie în același timp ministru și om de autoritate publică e cerută nu atât de Lege, cât mai ales de un principiu asupra căruia a căzut de acord clasa politică. A da o Ordonanță de urgență prin care s-ar renunța la incompatibilitatea primar- ministru ar însemna un favor făcut nu numai lui Klaus Iohannis dar și multor baroni locali PSD. Un favor făcut cu prețul frângerii unui principiu al clasei noastre politice printr-un act al Guvernului. Chiar dacă pentru unii păcătuiesc prin faptul că vin dinspre liderii USL, obiecțiile față de nominalizarea lui Klaus Iohannis sunt întemeiate. Un jurnalist care veghează la respectarea democrației nu poate decât să spere că liderii PSD nu vor da înapoi chiar cu riscul ruperii USL. CITIȚI ȘI
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Klaus Iohannis- sula înfiptă de Crin Antonescu în coasta lui Victor Ponta?
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu era obligat nu numai politic, dar și moral să-l scoată din Guvern pe Daniel Chițoiu, acest Șobolan Troian al PSD în PNL
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce-l menajează Traian Băsescu pe Victor Ponta, principalul responsabil pentru Tragedia din Apuseni?
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Blestemata bătălie politicianistă a compromis deja Codurile României democrate
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Semn rău pentru Ponta: E deja Ăsta!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un succes al Partidului - Stat condus de Victor Ponta- PSD-izarea Buletinului Meteorologic!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Guvernul Ponta ştie doar atît: Să închidă drumurile, şoselele şi autostrăzile. Nu ştie însă cum să le deschidă!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Antenele - ghioaga mediatică a lui Victor Ponta
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Unde era Victor Ponta în timpul tragediei? Cum unde era?! La televizor!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Strategia prin care PSD-ul lui Ponta vrea s-ajungă din nou, ca pe vremea lui Năstase, Partidul -Stat
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Bombardamentul propagandistic premergător asaltului USL asupra Justiţiei
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. O schimbare spectaculoasă în politica lui Traian Băsescu față de Victor Ponta?