Asigurarea obligatorie a locuinţelor a ieftinit poliţele facultative

Asigurarea obligatorie a locuinţelor a ieftinit poliţele facultative

Companiile de profil au redus primele, pentru a câştiga cotă de piaţă, expunânduse însă la riscuri.

Asigurările obligatorii de locuinţe au fost gândite de la început ca pe o locomotivă pentru cele facultative. Anul trecut, piaţa a beneficiat de pe urma modificării legislaţiei. Astfel, mai multe societăţi au putut vinde poliţe obligatorii şi au demarat promoţii pentru cei care plăteau la pachet cele două asigurări. Drept urmare, numărul de poliţe facultative subscrise a crescut, iar piaţa va ajunge în 2014 la o valoare de 500-550 de milioane de lei, potrivit estimărilor asigurătorilor. Riscuri asumate Pentru a câştiga cotă de piaţă, unele companii vând poliţe facultative la tarife mici, uneori sub preţul minim al asigurării obligatorii. Prin lege, acesta a fost stabilit la 20 euro, în cazul locuinţelor din cărămidă sau BCA, şi la 10 euro, pentru cele din chirpici. Respectivele firme pot practica preţuri mici, întrucât poliţele sunt asigurări proporţionale care despăgubesc doar o parte din valoarea casei în caz de daună totală. În plus, pot apărea probleme la nivelul pieţei. Practic, în cazul unor tarife prea mici, cheltuielile pentru asigurători sunt mai mari decât sumele încasate de la asiguraţi, fapt care le poate afecta stabilitatea.

  • Companiile de asigurări şi-au propus să "contracareze clar şi vizibil" efectele mesajelor "defăimătoare". Ce spun service-urile

Forţaţi de bănci Chiar şi aşa, românii nu s-au lăsat convinşi în număr mare să încheie asigurări facultative sau obligatorii. Statisticile arată că mai puţin de jumătate din locuinţe sunt asigurate în prezent, iar foarte multe poliţe au fost emise pentru locuinţe ipotecate. "Circa 70% din cei care încheie o asigurare facultativă fac acest lucru pentru că sunt obligaţi de bancă", spune Sergiu Berceanu, managing partner în cadrul brokerului Risk Control. Neatenţia costă Pentru clienţi, asigurarea obligatorie a adus tarife mai mici la cea facultativă. "Costul fix de 20 de euro la asigurarea obligatorie i-a făcut pe asigurători să construiască pachete la tarife apropiate, cu mai multe riscuri acoperite faţă de cele din poliţa obligatorie", ne-a declarat Bogdan Andriescu, preşedintele asociaţiei brokerilor (UNISICAR). Totuşi, pentru a evita surprizele neplăcute, contractul trebuie citit cu mare atenţie. "Mulţi văd că scrie inundaţie şi abia când se produce riscul, realizează că poliţa nu acoperă decât daunele produse de apa de ploaie, nu şi de cea scursă dintr-o conductă, deci nu vor primi despăgubiri", subliniază Sergiu Berceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News