Ponta: Guvernul va continua reformele asumate în negocierile cu FMI, CE şi BM, singurul blocaj vine din partea preşedintelui
- Andreea Udrea, consultant politic
- 22 ianuarie 2014, 15:36
Reformele asumate de Executiv din cadrul negocierilor cu FMI, CE și Banca Mondială vor fi continuate și singurul punct de blocaj vine din partea președintelui Traian Băsescu, a declarat Victor Ponta în debutul ședinței de guvern.
"De mâine (joi - n.r.) avem întâlnirea noastră obişnuită cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. Vicepremierul, domnul Chiţoiu, şi ministrul Bugetului au evident din partea Guvernului principala responsabilitate de a aprecia asupra stadiului îndeplinirii obligaţiilor noastre în raport cu instituţiile internaţionale, însă aveţi fiecare minister anumite elemente de parcurs apropo de listări, de reforme, de ceea ce avem de adoptat", a spus Victor Ponta. Premierul a mai adăugat că interesele politico-electorale ale președintelui Băsescu vor dispărea după alegerile europarlamentare.
"Preşedintele refuză să semneze ceea ce ţine de preşedinte din această negociere, însă Guvernul îşi asumă obligaţiile. Vrem să le îndeplinim, e spre binele României. Şi interesele politico-electorale ale preşedintelui dispar, probabil, după alegerile europarlamentare. Însă, mesajul pentru toată lumea este că mergem în direcţia bună, corectă şi serioasă şi ne asumăm toate angajamentele în aşa fel încât toate datele bune din 2013 să le confirmăm. Date legate de creştere economică, de deficit scăzut, de inflaţia cea mai scăzută de după 1989, de cea mai mare creştere a absorbţiei fondurilor europene din Europa" , a mai spus premierul.