Copiii cu autism din Moldova, trimişi la Psihiatrie şi condamnaţi la singurătate.
Micuţii care suferă de boala însingurării sunt acceptaţi cu greu printre semenii lor. Părinţii acestora sunt nevoiţi să forţeze uşile imaginare ale societăţii, înţepenite în calea lor, pentru a-i integra în grădiniţe şi şcoli. Imaginaţi-vă doar pentru o clipă cum este să fii prizonier într-o lume a tăcerii, lipsită de bucurii şi zâmbete. Auzi, dar nu vorbeşti, deşi ai avea multe de spus. Fără să vrei, manifeşti furie. Te ataşezi de obiecte şi respingi oamenii. Iar pentru că eşti diferit, ceilalţi te văd ca pe o povară. Prin acest calvar trec copiii diagnosticaţi în Moldova cu autism, o boală fără leac. Cifra ar putea părea nesemnificativă – 180 de copii înregistraţi până la mijlocul anului 2013, dintre care 147 sunt din Chişinău, semn că în sate se ştie prea puţin despre această maladie. Alte câteva sute sau poate mii rămân în afara statisticii, fie pentru că părinţii nu au recunoscut simptomele la timp, fie pentru că medicii le-au pus un diagnostic greşit. De multe ori, directorii şcolilor şi grădiniţelor le închid uşa în nas, iar statul îi trimite la Psihiatrie şi le dă câte 800 de lei pe lună, bani care ajung doar pentru o zi de lucru cu psihologul. Până acum, autorităţile nu au fondat niciun centru de recuperare pentru micuţii cu autism, aşa că unii părinţi s-au văzut nevoiţi să deschidă propriile instituţii. Asta în timp ce în Vest sunt dezvoltate politici speciale pentru ei, iar cele mai mari companii IT din lume caută să angajeze autişti pentru minţile lor sclipitoare, boala fiind considerată şi un "sindrom al savanţilor". Respins la grădiniţă după o lună de probă Acum doi ani, vestea că băiatul lor, Cristian, pe atunci de patru ani, are autism a fost ca o sentinţă nemiloasă pentru Iulian şi Veronica Perciun. Până la vârsta de doi ani, copilul s-a dezvoltat ca toţi ceilalţi. După primele semne ale bolii, au urmat zeci de consultaţii medicale şi un şir de dezamăgiri. "Unii doctori ne-au prescris tratamente cu magneziu, care n-au nimic în comun cu autismul. Am înţeles care e problema copilului nostru de la psihologi şi ne-am dat seama că va fi o provocare mare să-l facem să socializeze. Îl putem recupera doar prin terapii speciale", povesteşte bărbatul. Zilnic, băiatul trebuie să lucreze patru ore cu psihologii dintr-un centru privat. În condiţiile în care o oră costă 120-150 de lei, familia plăteşte lunar pentru aceste lecţii echivalentul unui contract pentru un an la universitate. În plus, ca să treacă peste barierele de comunicare, Cristian trebuie să se afle printre semenii lui. Bine informat despre Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive a copiilor cu cerinţe speciale, Iulian Perciun a trecut pragul mai multor grădiniţe din sectorul Botanica. "Funcţionarii de la Direcţia Educaţie din sector, unde ne-am adresat mai întâi, ne-au spus fără ocolişuri: "Încercaţi să vă înţelegeţi cu directorii, altfel nu vă putem ajuta". În unele cazuri am fost îndemnaţi să mergem la grădiniţele pentru copiii cu sindromul Down, în altele ne-au spus că au mai avut încercări cu autişti şi că au fost nereuşite. Într-un final, am ajuns la grădiniţa numărul 139. Ne-au acceptat pe o perioadă de probă, câte două-trei ore pe zi", susţine el. "Probele" au durat o lună şi jumătate, băiatul fiind însoţit mereu de mama sa. "Educatoarele erau mereu nemulţumite. N-au încercat să înţeleagă ce presupune autismul şi că aceşti copii au nevoie de o perioadă de adaptare. Au mers la directoarea grădiniţei să se plângă, după care am fost anunţaţi că nu mai avem ce căuta acolo", mărturiseşte Iulian Perciun. Lipsă de specialişti "Toţi au dreptul la educaţie. Nu există vreo lege care să le interzică acest lucru. Până la urmă, problema nu e în copii, ci în instituţia care nu are metode adecvate pentru a-i pregăti. Probabil, profesorilor sau educatorilor le este teamă că nu vor face faţă“, recunoaşte Maria Povorozniuc, specialist principal în domeniul învăţământului special şi al educaţiei incluzive la Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău. Funcţionara îi îndeamnă pe părinţi să depună plângeri la direcţie atunci când întâmpină astfel de probleme. Ea afirmă că până în 2020, potrivit Programului de incluziune, copiii cu cerinţe educaţionale speciale ar trebui să fie acceptaţi necondiţionat în grădiniţe, în şcoli sau în universităţi. "Din păcate, nu prea avem specialişti în domeniul autismului care să vină cu tehnici adecvate. Există o singură facultate care pregăteşte tineri în domeniul psiho-pedagogie specială, dar asta înseamnă şi sindromul Down, şi autism, şi alte afecţiuni“, explică Maria Povorozniuc. Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei "Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate“, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.
Recomandările noastre
